Tichete sociale cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2022. Joi, 7 aprilie, ultima zi pentru depunerea cererilor

0
211

Echipa Direcției Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Năvodari informează persoanele interesate că se mai primesc cereri pentru acordarea de tichete sociale cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2022 până joi, 7 aprilie. Perioada de primirea a cererilor, 7 martie – 7 aprilie 2022, va fi urmată de distribuirea efectivă a tichetelor sociale: 11 aprilie – 20 aprilie 2022.

Reamintim persoanelor interesate că cererile, însoțite de documentele justificative, se pot depune de luni până vineri, în intervalul orar 08:30 – 12:00, la Cantina de Ajutor Social (str. Sănătăţii nr. 2, intrarea dinspre Serviciul Taxe şi Impozite).

Persoanele îndreptăţite se vor prezenta cu actul de identitate în copie şi în original, pensionarii cu cuponul de pensie (copie) şi persoanele încadrate în grad de handicap cu certificatul de încadrare în grad de handicap (copie).

Vezi și ”Primăria Orașului Năvodari, prin Direcția Asistență Socială, anunță persoanele interesate de faptul că se acordă tichete sociale cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2022