Lămuriri cu privire la situația creată în urma evacuării familiei Heka prin executor judecătoresc

0
2105

În legătură cu situația familiei Heka Ciprian, dorim să aducem la cunoștință publicului următoarele aspecte:

În 2014, pe 30 septembrie a fost încheiat contractul de închiriere nr 39388 pentru locuința socială din cadrul căminului „Lazăr Edeleanu Năvodari”.

Aceasta a încetat să-și mai plătească chiria și utilitățile din data de 07.iulie.2015.

Primăria orașului Năvodari a înștiințat familia să achite datoriile cu somația nr.6299/17.03.2016, punându-i în vedere că în 15 zile de la primirea acesteia să achite datoria în valoare de 4602.44 lei (chirie, utilități și penalități).

Aceștia nu au achitat suma restantă, astfel ca a fost întocmită documentația în vederea acționării în instanță.

Pe 20 septembrie 2016 a fost depusă cererea de chemare în judecată.

Desi legal citați, pârâții nu s-au prezentat în instanță pentru a-și susține punctul de vedere, arătând o totală lipsă de interes și implicare în vederea soluționării acestei probleme.

Instanța a fixat un al 2 lea termen pentru data de 13.martie.2017 în vederea administrării probelor propuse de către părți, dată la care pârâții nu s-au prezentat.

Dorim să se înțeleagă foarte clar că în urma controlului Curții de Conturi toate datoriile pe care le-au acumulat nu doar familia Heka, ci toate familiile care locuiesc în căminele sociale trebuiesc plătite, de aceea este obligatoriu ca pentru neplata acestor datorii să se deschidă procedura în instanță.

Faptul că familia Heka nu a dorit niciodată să vină nici la primărie nici la instanță, arată lipsa de responsabilitate atât față de ei înșiși cât și față de copiii lor.

Prin Hotărârea Judecătorească definitivă cu numarul 34811/13.03.2017, instanța dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în Orașul Năvodari și îl obligă la plata către reclamant a chiriei utilităților și a penalităților de întârziere. De asemenea instanța dispune rezilierea contractului de închiriere.

Din moment ce există o hotărâre judecătorească definitivă, nimeni din România nu poate să o încalce, chiar dacă au platit acum când au aflat de această hotărâre a instanței.

Trebuie să înțelegem că odată ce există hotarâre judecătorească definitivă, rolul primăriei s-a încheiat.

Această familie poate la acest moment să-și facă din nou dosar social, iar dosarul să fie selectat în funcție de punctaj, apoi urmează să i se mai repartizeze o cameră, dar prin Hotărâre de Consiliu Local.

Nu Primăria și nici primarul  nu au posibilitatea să îi ofere locuință, ci comisia socială care se ocupă de atribuirea locuințelor, conform regulamentului și mai apoi aprobarea Consiliului Local.

Dorim să aducem la cunoștință faptul că mai sunt încă 28 de dosare cu rău platnici care se vor confrunta exact cu aceeași situație.

Menționăm că sunt în lucru la aceasta această dată, la comisia socială încă 408 dosare. Aproape în fiecare din aceste cereri sunt implicați copii, oameni bolnavi, sărmani, care sunt în aceeași situație la nivel social și așteaptă atribuirea unei locuințe sociale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 # DEPARTAMENT MASS MEDIA #