Astăzi s-a semnat contractul de investiții guvernamentale de peste 30 de milioane de lei pentru Midia Sat

0
2278

Astăzi, domnul primar Chelaru Florin a semnat, la invitația domnului secretar de stat Adrian Gâdea și a subsecretarului de stat Marcel Alexandru Stoica – contractul de finanțare pentru ,,Echipare tehnico-edilitară și asfaltare tramă stradală zona Midia-Sat”.

Investiția se ridică la o valoare totală de 30.161.328,64 RON și presupune execuția, în cartierul de locuințe pentru tineri, a unei rețele de canalizare de aproximativ 6,8 km – canalizare menajeră în toată zona, execuția rețelei de alimentare cu apă pentru tot cartierul aprox. 6,99 km. de rețea, precum și amenajarea și asfaltarea de drumuri în lungime de aproximativ 7 km de străzi la finalul proiectului.