Ziua internațională a cititului împreună serbată la Casa de Cultură Pontus Euxinus

0
2466

Joi, 1 februarie 2018, Casa de Cultură Pontus Euxinus din Năvodari celebrează “Ziua Internaţională a Cititului Împreună” (ZICI), eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de ţări, organizat de către Lit World.  Apelul lansat de Asociaţia „Citim Împreună România” (CIR), iniţiatoarea proiectului, a atras anul acesta peste 500 de parteneri, care vor organiza sesiuni de lectură împreună cu mii de copii şi sute de educatori, învăţători, profesori, bibliotecari, librari şi pasionaţi de lectură din întreaga ţară.

Pentru eveniment, Biblioteca Orășenească Năvodari a pregătit două sesiuni de lectură, desfăşurate la Ludotecă începând cu ora 9.00. În prima sesiune de lectură vor participa  elevi ai  Şcolii Gimnaziale „Tudor Arghezi” vor veni cu personaje foarte îndrăgite vârstei lor. Pentru a doua sesiune, elevii din Școala Gimnazială Grigore Moisil vor face cunoștinţă cu personaje din povești dar citite în limbi străine (engleză, chineză, franceză) .  Activitatea este organizată de bibliotecarii Roșca Ica Gabriela și Radu Sandu și învățătoarea Petrică Steluța și profesoara de limbă franceză Pătrașcu Adriana, ne-a informat directorul Casei de Cultură Pontus Euxinus Năvodari, doamna Dora Radu.

Potrivit sursei citate, atunci când citim împreună cu copiii, schimbăm de fapt lumea, iar insuflarea dragostei pentru cărți este unul dintre cele mai mari daruri pe care orice adult le poate oferi unui copil.

Invitație: Vă așteptăm cu drag