pensionariLa Năvodari există un loc pentru pensionari unde timpul trece mai repede, iar unii se simt mai bine ca acasă. Este vorba de clubul pensionarilor din cadrul Centrului de zi pentru Asistență Socială.

Autoritățile locale din Năvodari au grijă de cei vârstnici. La Clubul Pensionarilor sosesc zilnic zeci bătrâni care socializează, beau ceai și stau la discuții ore în șir. Alături de câteva jocuri precum tablele sau rummy-ul, timpul trece mai ușor. Cei în vârstă sunt încântați că există un loc cald unde se pot întâlni zilnic cu prietenii.

În anul 2000, Năvodariul a fost primul oraș din județul Constanța care a înființat un club al pensionarilor situat în Piața Centrală. Edilul Nicolae Matei a vrut ca vârstnicii să aibă în continuare un loc unde să se întâlnească și să socializeze, după ce vechiul club s-a desfințat.

VEZI VIDEO