Vehiculele abandonate pe domeniul public, străzi, parcări, trotuare sau spații verzi, produc un mare disconfort năvodărenilor participanți la trafic sau pietoni, mai ales în condițiile în care a crescut considerabil numărul mașinilor în oraș.
În acest sens, Primăria Năvodari anunță deținătorii de vehicule abandonate pe domeniul public că au obligația să-și ridice mașinile. Excepție fac doar cei care au mașinile pe locuri de parcare plătite.

Potrivit Legii 421/2002 ,privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenurilor aparținând domeniului public sau privat al statului ori al UAT– urilor, „parcarea și reparcarea autovehiculelor pe străzi, parcări, spații verzi, precum și abandonarea acestora constituie contravenție ”.
Cei care nu vor răspunde apelului Primăriei sunt pasibili de amenzi cuprinse între 500 -1000 lei (persoane fizice) și 1500 -2500 lei (persoane juridice).
În primă etapă, Poliția Locală Năvodari va identifica toți proprietarii de vehicule abandonate și îi va notifica să-și ridice mașinile de pe domeniul public, urmând ca apoi, dacă nu se rezolvă situația, să se treacă la acordarea de somații și amenzi, lucru pe care nu ni-l dorim.
Mulțumim pentru înțelegere!