Tichetele sociale pentru grădiniță, în valoare de 120 de lei, se acordă lunar, în perioada septembrie-iunie. CONDIȚII DE ACORDARE

0
2066

Direcția Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Năvodari reamintește că pentru anul școlar 2023 – 2024, viitorii beneficiari ai tichetelor sociale pentru grădiniță pot depune dosarele până pe data de 20 a fiecărei luni.

Tichetele sociale pentru grădiniță se acordă copiilor înscriși într-o unitate de învățământ preșcolar și care fac parte din familii defavorizate. Mai exact, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea 248/2015 modificată și completată prin Legea nr.49/2020, stimulentul  educațional sub formă de tichete sociale se acordă:

  • copiilor din familiile care au stabilit dreptul la venitul minim de incluziune acordat în baza Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
  • prin excepţie, stimulentul educaţional se acordă şi copiilor aflaţi în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depăşesc valoarea nivelului net ajustat pentru acordarea venitului minim de incluziune de 797 lei;
  • numai pentru copiii înscrişi într-o unitate de învăţământ preşcolar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Tichetele au valoarea de 120 lei și se acordă lunar, în perioada septembrie-iunie, cu condiția prezenței zilnice a copiilor la grădiniță, exceptând absențele motivate,care pot fi:

  • absențe medicale – motivate, pentru care părinții trebuie să aducă scutiri medicale corespunzătoare perioadei în care copiii au lipsit;
  • învoiri – cei mici pot fi învoiți de părinți maximum 3 zile pe lună, cu condiția anunțării cadrelor didactice.

Tichetele sociale pot fi utilizate pentru achiziționarea produselor alimentare, de igienă, a produselor de îmbrăcăminte și/sau a rechizitelor

Mai multe informații se pot obține la sediul Direcției Asistență Socială Năvodari – Str. Sănătății nr. 2 (lângă Serviciul de Taxe și Impozite Locale) sau la nr. de telefon 0241/760.822; 0756/055.582.