În vederea executării lucrărilor de reparații și întreținere a instalațiilor aferente rețelei de distribuție apă potabilă din Stațiunea Mamaia (zona Hotel Ambasador), RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 25 ianuarie 2024, în intervalul orar 01.00 – 20.00.
În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
– Satul de Vacanță – Complex Dobrogea;
– Stațiunea Mamaia;
– Mamaia Sat și Mamaia Nord;
– Mamaia Summerland;
– Tabăra de copii Năvodari;
– Depozit 10 și UM – Bateria de Coastă;
– Ecluza Năvodari, Zona Industrială și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari).
Investiția face parte din contractele de lucrări cu finanțare europeană derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL 4 – “Rețele apă și canalizare în zona periferică a Municipiului Constanța, Palazu Mare și stațiunea Mamaia”, în valoare de aproximativ 51 milioane lei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistata alimentarea cu apa.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor in rețeaua de distribuție, siguranța si continuitatea furnizării serviciilor.
Informații suplimentare găsiți pe pagina RAJA SA: https://rajac.ro/lucrari-programate/