Beneficiarii Centrului de Zi pentru Copii Năvodari, alături de elevii Școlii Gimnaziale Tudor Arghezi, Năvodari, sub îndrumarea doamnei învățător Petrică Steluța, au luat parte la acțiunea de conștientizare privind poluarea cu deșeuri plastice.

S-a urmărit formarea unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător prin stimularea interesului față de păstrarea unui mediu echilibrat, îngrijit și ocrotit. Cei care au venit cu sufletul deschis și cu tolba plină de convingeri, au fost Pricop Maria și Tatu Ștefan, reprezentanți ai ONG-ului Mare Nostrum. Acești voluntari ”schimbă-lume” ai celui mai activ ONG de mediu din Constanța, au dezvoltat curiozitatea copiiilor despre semnificația poluării și a plasticului.
Acțiunea face parte din campania #FaraDeseuriDinPlastic, fiind cel mai nou program de conștientizare a protejării mediului al ONG-ului, propus comunității în perioada iunie-noiembrie 2019.
Activitatea s-a desfășurat sub forma unor ateliere de creație la sediul Centrului de Zi pentru Copii din cadrul Direcției Asistență Socială. Obiectivele propuse de voluntari au fost conștientizarea folosirii inutile de plastic și reducerea deșeurilor. Așadar, copiii nu au stat foarte mult pe gânduri, și cu dorința de a afla cum guvernează cele din jurul lor au început să întrebe: ”La ce e bun plasticul? ” sau ”Din ce este făcut plasticul?”. Voluntarii au răspuns curiozității copiiilor, ulterior aceștia fiind grupați în două echipe, realizându-se dezbaterea: Pro și Contra plastic. Aceștia au prezentat avantajele/dezavantajele produselor din plastic, substanțele periculoase ce sunt eliberate din plastic în mări și oceane și despre pericolul pe care acestea îl reprezintă pentru multe specii de animale.
Copiii au învățat că plasticul este produsul final, rezultat în urma prelucrării țițeiului, iar reciclarea este elementul esențial pentru salvarea mediului. Implicarea lor în această problematică ne menține speranța că și noua generație poate trăi sustenabil și că problemele de mediu sunt în atenția tinerilor!