Mesajul Societății Române de Cardiologie cu ocazia Zilei de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale – 17 mai, 2021

0
171

“Măsoară-ți tensiunea, controlează-ți valorile, trăiește mai mult!”. Este îndemnul specialiștilor de la Societatea Română de Cardiologie transmis cu ocazia Zilei de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale, marcată anual în data de 17 mai.Măsurarea tensiunii arteriale este primul pas către o viață mai lungă, urmat de respectarea întocmai a tratamentului prescris de medic. Societatea Română de Cardiologie subliniază cât de importantă este măsurarea corectă a tensiunii arteriale și controlul valorilor tensionale.

Cum se măsoară corect tensiunea

Potrivit specialiștilor, măsurarea corectă a tensiunii arteriale este gestul cel mai la îndemână care poate preveni o moarte prematură datorată complicațiilor hipertensiunii arteriale. La linkurile de mai jos puteți vedea cum se măsoară corect tensiunea: https://www.cardioportal.ro/wp-content/uploads/2020/10/Masurarea-TA.pdf și https://www.facebook.com/355391205092367/videos/2698833290381063

Valorile corecte ale tensiunii

O scădere chiar ușoară a valorilor tensionale prin tratament corect și stil de viață adecvat pot scădea cu 7% riscul de a muri prin infarct și cu 10% pe cel de a muri prin accident vascular cerebral. La linkul următor sunt explicate valorile corecte ale tensiunii pentru pacienții sub tratament antihipertensiv și pentru persoanele care nu au un diagnostic anterior de hipertensiune arterială: https://www.cardioportal.ro/wp-content/uploads/2020/10/Valorile-tensionale.pdf

Tratamentul prescris de medic trebuie respectat întocmai iar orice modificare a valorilor tensionale monitorizată, notată și comunicată medicului care va decide asupra tratamentului în continuare.


Hipertensiunea arterială continuă să se numere printre afecțiunile cardiovasculare care afectează cel mai mult sănătatea românilor, numărând 62% dintre decesele cauzate de bolile cardiovasculare, aceasta determinând la rândul lor 60% din totalul deceselor din România. Hipertensiunea este principalul contribuitor la accidente vasculare cerebrale, la infarct miocardic acut, la boală cronică de rinichi, la insuficiență cardiacă.În România, aproximativ 7,4 milioane persoane suferă de hipertensiune arterială, iar ignoranța și diagnosticarea târzie pot fi legate direct de impactul devastator al bolii. 20% dintre românii care suferă de hipertensiune arterială NU știu că au HTA și în consecință nu se tratează și se expun riscului de moarte prematură. Aproximativ 30.000 de români mor în fiecare an ca urmare a complicațiilor severe ale acestei afecțiuni tăcute.