EMITENT: Parlamentul

PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 634 din 18 iulie 2020

Data Intrarii in vigoare: 21 Iulie 2020

ART. 1

Prezenta lege reglementează unele măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

ART. 2

Măsurile prevăzute de prezenta lege se dispun şi se aplică în situaţiile prevăzute la art. 1, exclusiv pentru apărarea sănătăţii publice, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a ordinii publice. Toate măsurile dispuse în baza prezentei legi vor fi proporţionale cu situaţia care le-a determinat, limitate în timp la aceasta şi aplicate în mod nediscriminatoriu.

ART. 3

În înţelesul prezentei legi, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:

a) carantina persoanelor – măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen de alte persoane, în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau la locaţia declarată de către persoana carantinată, stabilită prin decizie individuală motivată a direcţiei de sănătate publică, care va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege;

b) carantina zonală – măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, prin care se urmăreşte separarea fizică a persoanelor şi activităţilor, inclusiv limitarea circulaţiei dintr-un perimetru afectat de o boală infectocontagioasă de perimetrele învecinate, astfel încât să se prevină răspândirea infecţiei sau contaminării în afara acestui perimetru;

c) izolarea – măsură care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive, la domiciliu, la locaţia declarată de persoana izolată, într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în vederea monitorizării stării de sănătate şi aplicării unui tratament, după caz, măsură instituită în scopul vindecării şi reducerii gradului de contagiozitate pe baza consimţământului persoanelor sau, în lipsa acestuia, prin decizia individuală motivată a direcţiei de sănătate publică, care va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege;

d) risc iminent – ameninţare imediată sau probabilitatea ridicată de apariţie şi răspândire a unui agent înalt patogen în populaţia umană, care poate avea un impact grav asupra sănătăţii şi vieţii omeneşti;

e) contaminare – prezenţa unui agent înalt patogen pe suprafaţa corpului uman sau animal, în sau pe un produs preparat pentru consum sau alte obiecte, inclusiv mijloace de transport, ce poate constitui un risc epidemiologic şi biologic;

f) informaţii ştiinţifice oficiale – date ce oferă elemente de probă bazate pe metode ştiinţifice stabilite şi transmise de către instituţii internaţionale sau naţionale, cu atribuţii în domeniul sănătăţii, şi acceptate de către Ministerul Sănătăţii;

g) infectarea – pătrunderea şi dezvoltarea sau multiplicarea unui agent infecţios în corpul uman sau animal care poate constitui un risc pentru sănătatea publică;

h) măsuri de sănătate publică – procedurile specifice de prevenire, limitare şi răspuns aplicate în vederea împiedicării răspândirii bolii sau a contaminării;

i) persoana bolnavă – persoana care suferă de o boală infectocontagioasă având semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz sau persoana purtătoare a unui agent înalt patogen chiar dacă nu prezintă semne şi simptome sugestive la examenul medical clinic obiectiv, dar prezintă un risc epidemiologic şi biologic;

j) risc epidemiologic – probabilitatea de apariţie a unui eveniment generat de un agent înalt patogen care poate afecta sănătatea grupurilor populaţionale, cu posibilitatea răspândirii pe plan local, judeţean, zonal, naţional, european sau internaţional;

k) risc biologic – probabilitatea apariţiei unui efect asupra sănătăţii umane cauzat de răspândirea accidentală sau intenţionată a unui agent înalt patogen;

l) persoana suspectă – persoana posibil infectată care provine din zona în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, pe perioada de incubaţie, în baza dovezilor ştiinţifice, sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată sau cu bunuri contaminate cu agentul înalt patogen, până la trecerea perioadei de incubaţie sau apariţia semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii;

m) urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională – un eveniment neobişnuit care, conform Regulamentului sanitar

internaţional 2005, aprobat de Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi pus în aplicare prin Hotărârea Guvernului nr. 758/2009, constituie un risc pentru sănătatea publică prin răspândirea internaţională a bolii şi cere un potenţial răspuns internaţional coordonat;

n) epidemie – extindere prin contaminare cu o frecvenţă neobişnuită a unei boli infectocontagioase la un număr mare de persoane raportat la riscul specific bolii respective, dintr-un perimetru determinat;

o) pandemie – extinderea unei epidemii pe mai multe continente;

p) boală transmisibilă – boala determinată de invazia ţesuturilor organismului de către agenţi înalt patogeni, multiplicarea acestora şi reacţia ţesuturilor gazdă la aceştia şi la toxinele pe care le produc şi care se poate transmite de la o sursă/mediu la o persoană şi de la o persoană la alta;

q) grup populaţional – un grup de persoane care prezintă una sau mai multe caracteristici comune;

r) organe de control – organele stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare, cu competenţe de verificare şi de monitorizare a respectării de către autorităţile sau persoanele în cauză a măsurilor dispuse în temeiul prezentei legi, în situaţiile de risc epidemiologic şi biologic;

s) spaţiu special desemnat de autorităţi – locaţie care îndeplineşte condiţiile minime de cazare şi este stabilită de autorităţi pentru carantinarea persoanelor, potrivit prezentei legi;

ş) locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare – spaţiu în care se acordă asistentă medicală şi este arondat unei unităţi sanitare de bază pentru izolarea persoanelor, potrivit prezentei legi, cum ar fi, dar fără a se limita, unităţile de cazare hoteliere sau alte spaţii special amenajate.

ART. 4

Măsurile prevăzute la art. 7 se aplică pentru grupuri populaţionale care sunt susceptibile de a prezenta risc epidemiologic şi biologic pentru sănătatea publică, de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar, în cazuri individuale, prin decizie motivată a direcţiei de sănătate publică, care va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege. Măsurile şi grupurile populaţionale se stabilesc de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în baza propunerii Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.

ART. 5

(1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot pune la dispoziţie spaţii special desemnate sau locaţii alternative ataşate unităţilor sanitare pentru persoanele aflate în carantină sau în izolare, după caz.

(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale care nu deţin în proprietate sau în administrare spaţiile menţionate la alin. (1) pot încheia contracte de închiriere a unor imobile cu această destinaţie.

(3) Carantina în spaţii special desemnate de către autorităţile competente se realizează în următoarele situaţii:

a) în situaţia în care persoanele pentru care se instituie măsura de carantină declară pe propria răspundere că nu îşi pot asigura condiţiile de separare fizică la domiciliu sau la locaţia declarată de acestea;

b) în situaţia nerespectării măsurii de carantină la domiciliu sau la locaţia declarată, pe durata acesteia, deşi a consimţit-o la data instituirii.

(4) Cheltuielile ocazionate de carantina în spaţiile special desemnate pentru situaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a) se suportă din bugetul Ministerului Sănătăţii, aprobat cu această destinaţie.

(5) Persoanele care nu respectă măsura de carantină la domiciliu sau la locaţia declarată au obligaţia de a suporta cheltuielile carantinării în spaţiul special desemnat de autorităţi. Cheltuielile ocazionate cu carantinarea acestora se suportă de către Ministerul Sănătăţii din bugetul aprobat cu această destinaţie şi se recuperează de la persoanele în cauză.

(6) Prin derogare de la prevederile art. 297 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, bunurile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret pot fi utilizate pentru carantinarea persoanelor în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Cheltuielile efectuate pentru carantinare se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului. Ministerul Finanţelor Publice va suplimenta în mod corespunzător bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului cu sumele aferente cheltuielilor efectuate cu carantinarea persoanelor.

(7) Normele metodologice pentru stabilirea condiţiilor minime ale spaţiilor de cazare şi a standardelor de cost se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

ART. 6

Situaţiile de risc epidemiologic şi biologic pentru care se instituie măsurile prevăzute în prezenta lege sunt următoarele:

a) epidemie declarată prin ordin al ministrului sănătăţii;

b) urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională, certificată prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în baza declaraţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;

c) pandemie declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi certificată prin hotărâre de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;

d) cazul de risc epidemiologic şi biologic iminent identificat şi constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau de către instituţiile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.

ART. 7

(1) Carantina persoanelor se instituie pe baza informaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi, cu privire la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care:

a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele competente în domeniu;

b) au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă.

(2) În situaţia în care persoanele menţionate la alin. (1) refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locaţia declarată de acestea, precum şi atunci când persoanele în cauză încalcă măsura carantinei pe durata acesteia, deşi au consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control recomandă, iar reprezentantul direcţiei de sănătate publică decide carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi, dacă aceştia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Medicul sau, după caz, organele de control vor informa de îndată direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care confirmă sau infirmă, după caz, măsura carantinării persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi, printr-o decizie cu caracter individual. Decizia va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege. Decizia se emite în cel mult 8 ore de la informarea făcută de medic sau de organele de control, după caz, şi se comunică de îndată persoanei în cauză. În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei direcţiei de sănătate publică prin care se infirmă măsura carantinei recomandate în spaţiul special desemnat de autorităţi sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanţe, persoana în cauză nu poate părăsi domiciliul, locaţia declarată pentru carantină sau, după caz, spaţiul special desemnat de autorităţi, fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică.

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) şi (2) se instituie pe durata perioadei de incubaţie specifice bolii infectocontagioase suspicionate. Măsura încetează la expirarea termenului specific perioadei de incubaţie sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, fiindu-i aplicabile dispoziţiile privitoare la măsura izolării din prezenta lege.

(4) Prin hotărâre a Guvernului se stabileşte lista spaţiilor special desemnate de autorităţi pentru carantinarea persoanelor, în condiţiile prezentei legi.

(5) Carantina zonală se instituie pentru persoanele aflate şi activităţile derulate în perimetrul afectat de situaţiile de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6.

ART. 8

(1) Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

(2) Lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Pentru a asigura un echilibru corect între nevoia de a preveni răspândirea unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară şi dreptul la libertate al persoanelor, măsura izolării se instituie în funcţie de boala infectocontagioasă, stabilită potrivit prezentului alineat, cu respectarea următoarelor standarde necesare exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale:

a) măsura să fie dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină;

b) măsura să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli infectocontagioase, periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică;

c) măsura să fie instituită pentru a proteja interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

(3) Izolarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestuia, în condiţiile alin. (6), atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, stabilită conform alin. (2), în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.

(4) Cel mai târziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi dacă se menţine riscul transmiterii bolii infectocontagioase cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.

(5) Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.

(6) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză măsura izolării instituite conform alin. (3), medicul informează de îndată, după consemnarea refuzului persoanei, direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care, în termen de cel mult două ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară sau într-o locaţie alternativa ataşată acesteia. Decizia are caracter individual şi se comunică de îndată persoanei în cauză. Decizia va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege. În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea hotărârii primei instanţe de anulare a actului administrativ contestat, persoana în cauză nu poate părăsi locaţia unde se află izolată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică.

(7) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză măsura izolării prelungită şi recomandată conform alin. (4) sau dacă persoanele încalcă măsura izolării instituită la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi au consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată acesteia, printr-o decizie cu caracter individual. Decizia se va emite în cel mult două ore de la informarea făcută de medic sau, după caz, de organele de control şi se comunică de îndată persoanei în cauză. Decizia va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege. În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei direcţiei de sănătate publică prin care se infirmă măsura prelungirii izolării în unitatea sanitară sau la o locaţie alternativă sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanţe, persoana în cauză nu poate părăsi locaţia unde se află izolată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică.

(8) Măsura izolării instituită potrivit alin. (4) încetează la data confirmării persoanei ca fiind vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice sau a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.

(9) Dacă persoana menţionată la alin. (1) este un minor, măsura izolării se instituie pentru acesta conform alin. (3) şi (4), după caz, la domiciliul aparţinătorului ori la locaţia declarată de acesta. Izolarea minorului într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată acesteia se instituie potrivit reglementărilor în vigoare. Aparţinătorul minorului este supus măsurii carantinării în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică.

ART. 9

(1) Când măsura carantinei sau a izolării a fost luată faţă de o persoană în a cărei ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, din cauza vârstei, bolii sau altei cauze, din orice alt motiv, rămâne fără supraveghere şi îngrijire, părintele, ocrotitorul legal, personalul medical sau reprezentantul direcţiei de sănătate publică anunţă serviciul public de asistenţă socială, în vederea monitorizării acestora şi dacă se impune, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire temporară pentru persoanele respective.

(2) Monitorizarea şi, după caz, măsurile legale de ocrotire temporară a persoanelor prevăzute la alin. (1) pot fi dispuse numai pe durata în care acestea rămân fără supraveghere şi fără îngrijire şi nu au ca efect suspendarea de drept a exerciţiului drepturilor părinteşti sau a drepturilor ocrotitorilor legali.

(3) Monitorizarea şi, după caz, măsurile legale de ocrotire temporară a persoanelor prevăzute la alin. (1) nu pot fi dispuse dacă părintele sau ocrotitorul legal a desemnat un alt membru al familiei sau o persoană de referinţă pentru supravegherea şi îngrijirea persoanelor prevăzute la alin. (1), iar aceasta acceptă să exercite temporar supravegherea şi îngrijirea pentru persoanele respective.

(4) Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului vor lua măsuri pentru a pune la dispoziţia persoanelor prevăzute la alin. (1) locaţii rezidenţiale corespunzătoare şi personal specializat, în funcţie de vârsta şi de starea de sănătate a persoanelor ocrotite, pe întreaga durată în care acestea rămân fără supraveghere şi îngrijire.

ART. 10

În situaţiile prevăzute la art. 6 şi numai dacă există un risc iminent, cu respectarea Regulamentului sanitar internaţional, la propunerea Institutului Naţional de Sănătate Publică, ministrul sănătăţii instituie prin ordin modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute în prezenta lege, în vederea prevenirii şi limitării îmbolnăvirilor cu agentul înalt patogen.

ART. 11

(1) Carantina pentru persoanele care sosesc în România din zone cu risc epidemiologic ridicat sau pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoanele infectate, în situaţiile de risc epidemiologic prevăzute la art. 6, se dispune prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României şi se pune în aplicare prin ordine ale ministrului sănătăţii şi ale unităţilor din subordine.

(2) Pentru situaţiile în care există un risc iminent, epidemiologic şi biologic ridicat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau persoana desemnată de acesta dispune prin ordin măsurile prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (2). Acestea trebuie validate în termen de cel mult 48 de ore de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

(3) Hotărârea Comitetului Naţional pentru ecuaţii de Urgenţă este act administrativ şi poate fi atacată în condiţiile prezentei legi.

ART. 12

(1) Carantina zonală se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, la propunerea direcţiei de sănătate publică teritoriale şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în situaţia în care măsura vizează două sau mai multe judeţe învecinate, carantina zonală se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, la propunerea Institutului Naţional de Sănătate Publică şi cu validarea în termen de cel mult 48 de ore de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) se instituie atunci când, în baza evaluării, se constată că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, iar procentul persoanelor infectate este peste pragul stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

(4) În cazul producerii unui accident biologic, măsura carantinei zonale prevăzută la alin. (1) şi (2) se poate institui temporar, până la stabilirea impactului agentului înalt patogen răspândit şi, după caz, până la înlăturarea efectelor.

(5) Asigurarea ordinii publice în spaţiile special desemnate de autorităţi pentru carantină, precum şi în unităţile sanitare sau în locaţiile alternative ataşate acestora stabilite pentru izolare, prevăzute de prezenta lege, se realizează atât în exteriorul, cât şi în interiorul acestora de către poliţia locală. În situaţia în care poliţia locală nu este constituită sau efectivele acesteia nu sunt suficiente, măsurile de ordine publică se asigură de către Jandarmeria Română sau Poliţia Română, după caz.

ART. 13

Institutul Naţional de Sănătate Publică, pe toată perioada situaţiei de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul naţional, are obligaţia de a comunica zilnic numărul cazurilor noi, numărul cazurilor retestate şi numărul total de teste pentru cazurile noi şi cazurile retestate, raportate separat, la nivel naţional şi judeţean, inclusiv după criteriul domiciliului persoanei testate.

ART. 14

Autorităţile publice centrale sau locale au obligaţia de a asigura pentru persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu sau în locaţia declarată de acestea necesarul de hrană ori, după caz, şi tratament, în funcţie de vârsta şi starea de sănătate a persoanei, precum şi livrarea acestora dacă persoanele se află în imposibilitatea de a-şi asigura procurarea hranei ori, după caz, a tratamentului. Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili limitele maximale pentru aceste cheltuieli, care vor fi suportate din bugetul Ministerului Sănătăţii, prin unităţile administrativ-teritoriale.

ART. 15

(1) Ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale persoanei desemnate de acesta, emise în temeiul prezentei legi, se aplică, de îndată, de autorităţile competente şi se publică pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Autorităţile publice centrale şi locale asigură informarea publică a cetăţenilor din zonele supuse carantinei prin campanii de informare.

(2) Ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale persoanei desemnate de acesta, cu caracter normativ, emise în temeiul prezentei legi, se publică, de îndată, în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale persoanei desemnate de acesta pot fi contestate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim la instanţa competentă, în condiţiile prezentei legi.

(4) Toate actele administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege pot fi atacate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim la instanţa competentă, cu acţiune în anulare la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 5 zile de la publicarea actului administrativ în Monitorul Oficial al României sau de la data luării la cunoştinţă a conţinutului actului în cazul nepublicării acestuia.

(5) Acţiunea în anulare se formulează în scris şi se depune la instanţa judecătorească competentă.

(6) Instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare formulată împotriva actelor administrative este curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii emitente.

(7) La soluţionarea acţiunilor introduse împotriva actelor administrative din prezenta lege nu sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la obligativitatea procedurii plângerii prealabile. Judecarea cererilor se face de urgenţă şi cu precădere, dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile.

(8) Părţile vor fi citate potrivit dispoziţiilor privind citarea în procesele urgente.

(9) Întâmpinarea este obligatorie. Judecătorul dispune prin rezoluţie comunicarea cererii, precum şi a înscrisurilor depuse către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare şi dosarul care a stat la baza emiterii actului administrativ, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de cel mult două zile de la comunicarea cererii. Întâmpinarea şi dosarul menţionat se vor comunica reclamantului cu cel puţin 3 zile înainte de primul termen de judecată.

(10) Acţiunea în anulare este soluţionată de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 15 zile de la data sesizării legale a instanţei, în completuri formate din 3 judecători.

(11) Instanţa poate dispune, din oficiu, administrarea oricărei probe necesare soluţionării cauzei.

(12) Primul termen de judecată este de maximum 5 zile de la data înregistrării acţiunii în anulare, iar termenele ulterioare nu pot depăşi 10 zile în total.

(13) Dacă reclamantul se află sub incidenţa unui act individual emis potrivit dispoziţiilor prezentei legi, prin care s-a dispus una dintre măsurile prevăzute la art. 7 sau 8, după caz, iar această împrejurare rezultă din înscrisurile depuse, soluţionarea cauzei se face cu audierea acestuia, cu excepţia situaţiei în care starea sănătăţii acestuia nu permite. Audierea reclamantului se realizează printr-un mijloc de telecomunicaţie audiovizuală care permite verificarea identităţii părţilor şi garantează securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii. În caz de imposibilitate tehnică sau materială de a recurge la un asemenea mijloc pentru audierea reclamantului, aceasta se realizează prin orice mijloc de comunicaţie electronic, inclusiv telefonic, care permite verificarea identităţii părţilor şi garantează securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii. Citaţia va cuprinde menţiunea corespunzătoare în acest sens. Încheierea de şedinţă va consemna şi operaţiunile astfel efectuate.

(14) Dacă reclamantul este asistat sau reprezentat de avocat sau este necesară folosirea unui traducător sau a unui interpret, nu este necesară prezenţa fizică a acestuia lângă reclamant. Costurile ocazionate de prezenţa traducătorului sau interpretului sunt suportate din bugetul Ministerului Justiţiei.

(15) În cazul în care audierea reclamantului nu se poate realiza în condiţiile prevăzute la alin. (13) şi acesta nu are apărător ales, i se va asigura apărător din oficiu.

(16) Instanţa veghează la desfăşurarea în bune condiţii a procedurii prevăzute în prezentul articol, în vederea respectării dreptului la apărare şi a caracterului contradictoriu al dezbaterilor.

(17) Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.

(18) Hotărârea primei instanţe poate fi atacată cu recurs în maximum două zile de la comunicare. În vederea soluţionării recursului, dosarul se înaintează în aceeaşi zi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în format scris sau electronic.

(19) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă în complet de 5 judecători, în termen de 5 zile de la sesizare, prin hotărâre definitivă.

(20) Hotărârea definitivă prin care s-a anulat actul administrativ cu caracter normativ se publică în 24 de ore de la pronunţare în Monitorul Oficial al României, potrivit procedurii prevăzute la art. 23 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(21) Actele administrative cu caracter normativ prevăzute la alin. (4) fac parte din categoria actelor prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar acţiunilor formulate împotriva acestora în temeiul prezentei legi nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 sau 15, după caz, din legea menţionată.

ART. 16

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis potrivit art. 8 alin. (3) poate introduce acţiune la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are reşedinţa ori la judecătoria în a cărei circumscripţie este situat spaţiul sau unitatea sanitară în care este izolată, solicitând anularea actului. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

(2) Judecarea cererilor prevăzute la alin. (1) se face în cel mult 24 de ore de la sesizarea instanţei, dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile.

(3) Părţile vor fi citate potrivit dispoziţiilor privind citarea în procesele urgente, astfel încât să se asigure respectarea termenului de judecată prevăzut la alin. (2), asistenţa juridică a persoanei fiind obligatorie.

(4) Instanţa nu poate amâna pronunţarea, iar redactarea hotărârii se face de îndată.

(5) Dispoziţiile art. 15 alin. (13)-(16) se aplică în mod corespunzător.

(6) Hotărârea instanţei este definitivă.

(7) Comunicarea actelor de procedură, inclusiv înregistrarea acţiunii, se realizează în format şi prin mijloace electronice.

ART. 17

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis potrivit art. 7 sau art. 8 alin. (4) poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei direcţiei de sănătate publică, acţiune la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are reşedinţa ori la judecătoria în a cărei circumscripţie este situat spaţiul sau unitatea sanitară în care este carantinată sau, după caz, izolată potrivit art. 7 sau art. 8 alin. (4), solicitând anularea actului administrativ contestat, revizuirea sau încetarea măsurii. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

(2) Judecarea cererilor prevăzute la alin. (1) se face de urgenţă şi cu precădere, în termen de cel mult 48 de ore, dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile.

(3) Părţile vor fi citate potrivit dispoziţiilor privind citarea în procesele urgente, astfel încât să se asigure respectarea termenului de judecată prevăzut la alin. (2), asistenţa juridică a persoanei fiind obligatorie.

(4) Dispoziţiile art. 15 alin. (13)-(16) se aplică în mod corespunzător.

(5) Instanţa poate amâna pronunţarea cu cel mult 24 de ore, iar redactarea hotărârii se face în aceeaşi zi.

(6) Până la pronunţarea hotărârii instanţei, persoana în cauză va fi monitorizată de către medic, zilnic sau când situaţia o impune.

(7) Hotărârea primei instanţe este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de două zile de la comunicare.

(8) Apelul se soluţionează într-un termen ce nu va depăşi 24 de ore de la data sesizării instanţei, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător.

(9) Dacă instanţa de fond dispune anularea actului administrativ, măsura contestată încetează de la pronunţare, iar persoana în cauză are dreptul de a părăsi imediat spaţiul sau unitatea în care a fost carantinată sau, după caz, izolată.

(10) Comunicarea actelor de procedură, inclusiv înregistrarea acţiunii, se realizează în format şi prin mijloace electronice.

ART. 18

(1) Cheltuielile pentru carantina sau izolarea persoanelor, precum şi indemnizaţiile de asigurări sociale aferente concediilor medicale de carantină sau izolare instituite sau, după caz, acordate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se suportă potrivit actelor normative în vigoare la data instituirii, respectiv acordării lor.

(2) Până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 8 alin. (2), prevederile prezentei legi sunt incidente pentru infectarea cu SARS-CoV-2, denumită COVID-19.

ART. 19

(1) În situaţia existenţei unui deficit de personal medical constatat de către direcţia de sănătate publică sau de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau al municipiului Bucureşti, pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, personalul medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public poate fi detaşat cu acordul persoanei detaşate, iar în lipsa acestuia, în condiţiile prezentei legi, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului sănătăţii ai şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituţiei angajatoare.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune în cazul existenţei unui deficit de personal, atunci când completarea schemei de personal nu poate fi realizată cu personal medical care îşi exprimă acordul pentru detaşare, cu voluntari sau cu personal medical militar, şi la solicitarea motivată a direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, a inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă sau al municipiului Bucureşti ori a Centrului naţional de coordonare şi conducere a intervenţiei.

(3) Pe durata detaşării dispuse conform alin. (1) se asigură persoanei detaşate, suplimentar faţă de salariul plătit de unitatea angajatoare, plata indemnizaţiei de detaşare în cuantum de 50% din salariul de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, cazarea şi transportul în localitatea unde se dispune detaşarea.

(4) Drepturile plătite persoanei detaşate se suportă din bugetul Ministerului Sănătăţii, transportul se asigură de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar cazarea de către instituţia care beneficiază de serviciile persoanei detaşate sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială.

(5) Ordinul de detaşare emis conform alin. (1) poate fi atacat în termenul legal la instanţa de contencios administrativ competentă.

(6) Ministerul Sănătăţii împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor operaţionaliza un registru naţional al voluntarilor din rândul personalului medical pentru situaţii de urgenţă.

ART. 20

(1) Pentru persoanele care se află în carantină sau izolare instituită până la data intrării în vigoare a prezentei legi, certificatele de concediu medical se acordă potrivit actelor normative în vigoare la data acordării.

(2) Concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii, care nu poate fi realizată la domiciliu, din cauza unei suspiciuni asupra unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcţia de sănătate publică.

(3) Certificatul de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant, pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică.

(4) În caz de carantină sau izolare, certificatele de concediu medica1 se pot elibera la o dată ulterioară, dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară.

(5) Durata concediilor medicale pentru carantină sau izolare nu se cumulează cu durata concediilor medicale acordate unui asigurat pentru alte afecţiuni.

(6) În situaţia în care durata perioadei de carantină sau de izolare stabilită de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică depăşeşte 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

(7) Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină sau izolare reprezintă 100% din baza de calcul stabilită potrivit legii şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

ART. 21

(1) Pentru acoperirea deficitului de personal medical din sistemul sanitar, precum şi de profesionişti ai situaţiilor de urgenţă din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pe durata instituirii stării de risc epidemiologic şi biologic este permisă angajarea temporară, fără concurs, a personalului medical în unităţile sanitare şi în cadrul direcţiilor de sănătate publică deficitare, iar a profesioniştilor în domeniul situaţiilor de urgenţă în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al unităţilor subordonate acestuia.

(2) Influenţele financiare corespunzătoare cheltuielilor de personal ocazionate de angajările prevăzute la alin. (1) sunt asigurate din bugetele ministerelor de resort, respectiv prin transfer direct din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.