“Fericirea este frumoasa ca mine! ”

Începând cu anul 2012, pe data de 20 martie se sărbătorește Ziua Internațională a Fericirii, drept pentru care la Centru de Zi pentru Copii, a predominat fericirea.

Știm cu toții că fericirea depinde foarte mult de lucrurile mărunte din viața noastră. Bucuriile sufletești ce ne aduc zilnic zâmbetul pe buze, lucrurile mărunte ce ne fac să zâmbim, sunt adevărate “medicamente” pentru noi, ființele vii.

Inițiativa de a marca o zi internațională a fericirii a fost un prilej numai bun de a ne întâmpina beneficiarii, ce sunt înscriși în cadrul Centrului de Zi pentru Copii, cu mesaje menite să le aducă zâmbetul pe buze însoțite de emoticoane zâmbitoare.

Preț de câteva ore am încercat să îi facem pe cei mici să își conștientizeze starea de fericire, de bine interior.

Întrebări precum: “Ce este fericirea pentru mine?”, “Cum îmi dau seama că sunt fericit?”, “Am făcut vreodată pe cineva fericit?”  au fost dezbătute în sala de activități și apoi transpuse în mici compuneri sau desene semnificative. Astfel am aflat că cei mici se bucură de fiecare clipă a vieții și că fericirea pentru ei se regăsește în aproape orice îi înconjoară.

“Sunt fericit când cei dragi sunt bine”, “Fericirea este frumoasă ca mine”, “Sunt fericită când plec la bunici și îi ajut la treabă pentru că ei sunt bolnavi”, “Asta înseamnă fericirea, toată lumea să zâmbească: mult, foarte mult”,  sunt expresii ale beneficiarilor, ce au reușit sa ne umple și nouă, oamenilor mari, sufletele de bucurie.

Și ziua de 21 Martie ne aduce un motiv de sărbătoare, astfel că astăzi, la Centrul de Zi pentru Copii, s-a celebrat Ziua Internatională a Poeziei. Beneficiarii înscriși, au fost așteptați cu o poezie compusă, de către personalul centrului, special pentru ei și pentru activitățile ce se desfășoară zilnic. La rândul lor,  copiii au încercat să compună și ei propria lor poezie despre importanța participării la activitățile Centrului de Zi pentru Copii.

 

Centrul de Zi pentru Copii

 

CENTRUL DE ZI PENTRU COPII –

Locul unde veți găsi

Zilnic o îmbrățișare

Ce se dă la fiecare!

 

Recreere, socializare,

Teme și recuperare,

Aici veți putea să învățați

Dar și să vă jucați!

 

Chiar dacă avem multe teme de scris,

Și de jucat ne e permis!

Căci prin joc ne modelăm,

Cum în viață să ne purtăm

 

Povești multe să citim,

Universul copilăriei să-l descoperim,

Zile importante celebrăm,

Prin activități frumoase le marcăm!

 

Creativi vrem să fim,

La atelier vă poftim!

În echipă noi lucrăm,

Diverse lucruri confecționăm.

 

Vrem de la Centru să plecați

Apreciați, motivați, incurajați,

Căci din suflet vă iubim

Binele noi vi-l dorim!

 

Georgiana ANDRONIC

Ziua Internațională a Poeziei, 21 martie 2019