Reamintim persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale/ familiale care funcţionează pe raza oraşului Năvodari, care au nevoie de forţă de muncă şi doresc să contracteze zilieri din categoria persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social, că au posibilitatea de a se adresa în acest sens Primăriei Oraşului Năvodari.

Această noutate a apărut odată cu modificarile aduse la Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, în conformitate cu aceste prevederi legislative, persoanele mai sus menționate care au nevoie de forţă de muncă pentru realizarea activităţilor sezoniere, pot depune o cerere în acest sens la sediul Primăriei Năvodari, precizând tipul activităţii pentru care solicită zilieri, numărul de lucrători şi perioada de desfăşurare a activităţii respective. Ulterior, pe baza solicitărilor, Primăria Năvodari întocmeşte un plan de activităţi sezoniere. În cazul în care un beneficiar de ajutor social, apt de muncă, refuză două oferte de activităţi sezoniere, acesta îşi pierde dreptul la ajutor social, putând solicita din nou obţinerea ajutorului social doar după o perioadă de 12 luni.

Modificările legislative menţionate prevăd şi remunerarea zilierilor pentru activitatea desfăşurată; remuneraţia, norma de lucru, precum şi alte obligaţii şi îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări şi persoana care prestează activitatea, în condiţiile Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În prezent, în evidenţele Direcţiei Asistenţă Socială sunt înregistraţi 57 beneficiari de ajutor social, iar dintre aceştia 11 persoane sunt apte de muncă şi au obligaţia de a presta acţiuni sau lucrări de interes local. Celelalte persoane sunt exceptate de Legea nr.416/2001 de la obligaţia de a munci în folosul comunităţii întrucât sunt fie mame care au în îngrijire copii cu vârsta sub 7 ani, fie persoane care au împlinit vârsta standard de pensionare sau persoane care şi-au pierdut parţial/total capacitatea de muncă (prezentând documente medicale în acest sens). Menţionăm faptul că întâietate are efectuarea orelor de muncă în folosul comunităţii prevăzute de Legea nr.416/2001 şi ulterior, activităţile sezoniere.

Mai multe informaţii se pot solicita la sediul Direcţiei Asistenţă Socială din Năvodari, str.Sănătăţii, nr.2 sau la telefon 0241 760822.

 

 

sursa foto http://cdn1.bihon.ro/2018/03/forta_de_munca-e1521463717565-650x435.jpg