Direcția de Asistență Socială Năvodari acordă servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice dependente

0
4240

 

 

Vârstnicii constituie cel mai numeros grup social care, datorită vulnerabilității și stării de dependență în care ajung, au nevoie de protecția și supravegherea celorlalți, în primul rând de sprijinul familiei din care fac parte, apoi de cel al comunității și al autorităților locale.

Din experiența acumulată de instituție, se constată faptul că datorită lipsei timpului, a resurselor necesare sau a problemelor vieții de zi cu zi, familiile care au în îngrijire persoane în vârstă dependente nu reușesc să le acorde sprijinul zilnic de care aceștia au nevoie. O altă categorie de persoane care necesită o atenție și mai mare este cea a vârstnicilor dependenți fără familie sau care nu se află în întreținerea unor persoane obligate la aceasta. Acești vârstnici sunt expuși riscului de marginalizare socială, iar dacă nu se intervine la momentul potrivit, situația lor se poate agrava, având ca ultimă soluție internarea într-un centru rezidențial de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice.

În acest sens serviciul social Unitatea de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției Asistență Socială vine în sprijinul persoanelor în vârstă dependente prin acordarea de servicii de îngrijire la domiciliu, care constau în ajutor pentru efectuarea unora din următoarele activități: asigurarea igienei corporale, îmbrăcare și dezbrăcare, hrănire și hidratare, asigurarea igienei eliminărilor, transfer și mobilizare, deplasare în interior, comunicare, prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activități de menaj și spălătorie, facilitarea deplasării în exterior și însoțire, acompaniere și socializare.

Serviciile de îngrijire la domiciliu se acordă prin personal calificat în domeniu, iar persoanele vârstnice dependente pot beneficia de aceste servicii fie gratuit, fie cu plata unei contribuții, în funcție de venituri. Tipul de servicii acordat, programul zilnic de îngrijire și contribuția se stabilesc în urma evaluării socio-medicale, realizată de reprezentanții instituției împreună cu medicul de familie.

Aceste servicii de îngrijire răspund nevoilor reale ale fiecărei persoane în parte și se realizează cu cheltuieli reduse comparativ cu cele necesare instituționalizării, persoana vârstnică rămânând în continuare în mediul său familial.

Persoanele interesate de aceste servicii de îngrijire se pot adresa Direcției Asistență Socială, str. Sănătății, nr. 2, persoană de contact: Milcoveanu Ovidiu, telefon 0241/760822, e-mail: asistentasocialanavodari@yahoo.com .