Una dintre noutățile festivităților organizate, anul acesta, cu ocazia Zilei Naționale a României a fost programul artistic susținut de un grup de copii de la Centrul de Zi din Năvodari. „De ziua ta, patria mea, un zâmbet cald, copilăresc! România, te iubesc! Să ne rugăm pentru o Românie mai bună!”, au fost câteva dintre mesajele care au răsunat în fața Troiței din centrul orașului.

Ativități specifice zilei de 1 Decembrie au avut loc și la sediul Centrului de Zi. Copiii au conceput scrisori comune, în care au transmis gânduri pentru patria-mamă, și au alcătuit un puzzle de cuvinte cu mesaje specifice.

Și seniorii din cadrul Centrul de Zi pentru Persoane în Vârstă au luat parte, cu ocazia Zilei Naționale a României, la un spectacol inedit în interpretarea artistului Tudor Gheorghe, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța.