Primăria continuă lucrările de dezinfecție a spațiilor publice din Năvodari.
În zilele de marți, miercuri și joi, se va acționa pe două intervale orare, după cum urmează:

➡️Între orele 10.30-13.30, se va lucra pentru dezinfecția străzilor cu substanță biocidă pe bază de hipoclorit de sodiu, soluție 12,5% clor activ, diluată la o concentrație e 0,2% clor activ. De asemenea, utilajul auto portant va dezinfecta trotuarele și zonele limitrofe carosabilului cu o soluție biocidă numită Biclosol, recomandată de Ministerul Sănătății pentru astfel de lucrări de dezinfecție.

➡️În intervalul orar 16.30-20.30 se va interveni cu două utilaje care vor realiza dezinfecția străzilor.

➡️În ziua de vineri, se va acționa cu echipe mobile cu pompe în spate, care vor dezinfecta trotuarele, parcurile, locurile de joacă, piețele și zonele pietonale inaccesibile utilajelor mari.

➡️În zilele următoare se va relua dezinfecția scărilor de bloc, fiind necesară păstrarea unui interval de timp între acțiuni de dezinfecție în același loc.

Pentru a evita orice neplăceri, rugăm crescătorii de albine să își ia măsuri pentru a-și proteja stupii dacă aceștia sunt amplasați în vecinătatea drumurilor publice din oraș. Potrivit avizului de autorizare, aceste substanțe nu prezintă grad de toxicitate sau reacții periculoase pentru oameni și animale, decât în măsura în care sunt ingerate. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați zonele în care se realizează dezinfecția și să lăsați timp substanțelor aplicate să acționeze eficient.

Vă precizăm că aceste acțiuni de dezinfecție nu pot suplini celelalte măsuri de prevenție atât de necesare pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului. Cea mai importantă măsură este distanțarea socială și izolare la domiciliu, precum și igiena personală a fiecăruia.

Stați în case, iar atunci când este absolut necesar să ieșiți, protejați-vă gura și nasul cu măști și mâinile cu mănuși chirurgicale. Păstrați distanța față de celelalte persoane, nu mergeți în zone aglomerate și, foarte important, tot timpul să aveți declarația pe propria răspundere, adeverința de la angajator sau legitimația de serviciu asupra dvs, așa cum o cer ordonanțele militare, pentru a vă justifica deplasarea.

Avem nevoie să fim solidari și responsabili atât pentru sănătatea noastră, dar mai ales a celor dragi! Stați în casă!

#sigurAcasă