Primăria Orașului Năvodari este consternată de modul în care anumite pagini de facebook duc o campanie de dezinformare în orașul Năvodari.

Pagina de facebook Reporter Navodari precizează în mod mincinos – ,,,milioane de lei, bani pierduți de Primăria PSD Navodari pe tot felul de studii și proiecte ce nu au fost folosite niciodată” indicând un detaliu de achiziție pentru consultanță la implementarea proiectului ,,Creșterea eficienței energetice a clădirii Liceului Tehnologic Lazar Edeleanu Năvodari”.

Față de această dezinformare, ținem să evidențiem că pentru proiectul menționat a fost semnat Contractul de finanțare nr. 3380, proiectul fiind în implementare, fiind demarate procedurile de achiziție (lansat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) și depuse cereri de rambursare, iar lucrările de construcție vor începe în perioada imediat următoare.

Din contractul de consultanță menționat NU S-A PLĂTIT NICIUN LEU, iar sumele care se vor plăti pe acest contract SE RECUPEREAZĂ INTEGRAL din fonduri europene. Singura ,,lovitură”, că să îi cităm pe autorii postării, este că proiectul SE VA REALIZA!