Șapte localități din județul Constanța, inclusiv orașul Năvodari, vor rămâne fără apă în perioada 25 mai 2022, ora 22.00 – 27 mai 2022, ora 05.00.
Potrivit RAJA, întreruperea apei este necesară pentru înlocuirea unor conducte și vane de legătură la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța.
Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din:
- Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Eforie Nord, Techirghiol, Năvodari, Lumina și Varianta Ovidiu – Peninsulă;
- O mare parte a municipiului Constanța: Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas; Cartierele Brătianu și Medeea; Zona industrială; Cartierele CET, Viile Noi și Sere; Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani; Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal; Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors); Cartierul Faleză Sud; Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori; Zonele Baba Novac și Halta Traian; Zona Comercială Vest.
Reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat, mai precizează compania regională de apă și canalizare.