ANUNŢ ASISTENT PERSONAL PROFESIONIST

0
1572

Vă facem cunoscut faptul că în subordinea Serviciului Manangement de Caz pentu Adulţi din cadrul DGASPC Constanţa funcţionează compartimentul Îngrijirea şi Protecţia Adulţilor cu Handicap Grav sau Accentuat la Asistent Personal Profesionist.

În sensul legii, acordarea de îngrijire şi protecţie adultului cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist reprezintă un serviciu social acordat pentru prevenirea instituţionalizării, respectiv în vederea dezinstituţionalizării.
Asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav (gradul I – deficienţă gravă) sau accentuat (gradul II – deficienţă accentuată), pe baza nevoilor individuale ale acestuia, în condiţiile legii.
Persoana care doreşte să devină asistent personal profesionist trebuie să adreseze o cerere de atestare către DGASPC Constanţa. În cuprinsul cererii este necesar să se menţioneze numărul de persoane adulte cu handicap grav sau accentuat pentru care solicitantul consideră că poate asigura simultan condiţii optime, disponibilitatea de a îngriji persoane adulte cu handicap infectate HIV sau bolnave SIDA, precum şi motivaţia pentru care doreşte să devină asistent personal profesionist.
Dosarul de atestare trebuie să cuprindă, pe lângă cererea de atestare şi o serie de alte documente, precum:
a) copii de pe actele de stare civilă;
b) copie de pe dovada absolvirii învăţământului general obligatoriu corespunzător prevederilor legale în vigoare la data absolvirii studiilor;
c) o scurtă prezentare a sa, precum şi a persoanelor cu care locuieşte, menţionând numele şi prenumele, data naşterii acestora şi gradul de rudenie/tipul de relaţie cu solicitantul, precum şi acordul din partea fiecărei persoane adulte cu care locuieşte pentru activitatea pe care urmează să o desfăşoare;
d) adeverinţe medicale privind starea de sănătate, eliberate de medicul de familie, atât pentru solicitant, cât şi pentru persoanele cu care locuieşte;
e) copie de pe titlul de proprietate/coproprietate sau de pe contractul de închiriere sau comodat al locuinţei, pe o durată de minimum 3 ani, cu o cameră separată pentru persoana/persoanele care urmează a fi îngrijită/îngrijite;
f) declaraţie pe propria răspundere, în formă autentică, a coproprietarului/coproprietarilor sau a proprietarului, în cazul închirierii sau al comodatului, privind acordul ca solicitantul să desfăşoare activitatea de asistent personal profesionist;
g) copie de pe certificatul de calificare sau de pe certificatul de competenţe profesionale ca asistent personal profesionist.
Activitatea persoanelor atestate ca asistent personal profesionist se desfășoară în baza unui contract individual de muncă încheiat cu DGASPC Constanţa, pe perioada de valabilitate a atestatului și în condițiile legii.
Cererile de atestare asistent personal profesionist, cât şi cele pentru a beneficia de îngrijire şi protecţie la asistentul personal profesionist formulate de către adultul cu handicap grav sau accentuat ori reprezentantul legal al acestuia, se pot depune la sediul DGASPC Constanţa din Constanţa str. Decebal nr. 22 sau se pot trimite pe e-mailul instituţiei: office@dgaspc-ct.ro ori pe fax:+40-241/694137.
Relaţii suplimentare pot fi furnizate la numărul de telefon 0241/480870 la Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul DGASPC Constanţa.