Pentru a veni în sprijinul persoanelor vârstnice, Primăria Orașului Năvodari oferă, în conformitate cu standardele de calitate în domeniu, servicii de îngrijire la domiciliu. Acest tip de servicii se acordă prin intermediul Unității de îngrijire la domiciliu, care deține licență de servicii sociale, conform prevederilor legislative în domeniu.
Cine sunt beneficiarii serviciilor de îngrijire?
Pentru a beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, persoanele vârstnice trebuie să se afle într-una din situațiile prevăzute de art.3 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
Persoanele vârstnice care au împlinită vârsta standard de pensionare
Persoanele vârstnice cu domiciliul/reședința în orașul Năvodari
Persoanele vârstnice care sunt lipsite de susținători legali/familie, care să le asigure îngrijirea la domiciliu
Persoanele vârstnice care nu sunt încadrate în grad de handicap grav, cu asistent personal
Persoanele vârstnice care nu au încheiat contract de întreținere/contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager sau orice alt act juridic cu clauză de întreținere,
Tipul de servicii oferite:
În funcție de nevoia identificată a persoanei vârstnice, se acordă ajutor pentru efectuarea unor activități precum: asigurarea igienei corporale, hrănire și hidratare, transfer și mobilizare, prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activități de menaj, facilitarea deplasarii în interior și exterior, însoțire, acompaniere și socializare.
Serviciile de îngrijire la domiciliu se acordă la cererea persoanei vârstnice interesate fie gratuit, fie cu plata unei contribuții, în funcție de venituri. Tipul de servicii acordat, programul zilnic de îngrijire, cât și contribuția lunară, se stabilesc în urma evaluării socio-medicale realizată de reprezentanții instituției, împreună cu medicul de familie/medicul specialist, după caz.
13 persoane vârstnice din orașul Năvodari au beneficiat până în prezent de serviciile de îngrijire la domiciliu, acordate de doi îngrijitori angajați în cadrul Direcției Asistență Socială. Reamintim cu acest prilej că un al treilea post de îngrijitor vârstnici la domiciliu este în continuare vacant pentru persoanele interesate!
Persoanele vârstnice din orașul Năvodari care doresc sprijin la domiciliu prin acordarea acestor tipuri de servicii se pot adresa personalului de specialitate din cadrul Direcției Asistență Socială (Str. Sănătății, nr. 2), la numărul de telefon: 0241/760.822 sau e-mail: asistentasociala@primaria-navodari.ro