În fiecare an, pe 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. ONU a declarat ca sărbătoare oficială această zi, expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.
Direcția Asistență Socială Năvodati a marcat această zi prin acțiuni tematice, desfășurate pe parcursul unei săptămâni, de copiii și personalul de specialitate din cadrul Centrului de Zi și Creșei nr. 20. Cu toții s-au implicat cu entuziasm în activitățile dedicate Zilei Pământului.
La Centrul de Zi, copiii au călătorit în centrul pământului cu ajutorul unor materiale video inedite și au descoperit astfel nenumărate obiective și au primit răspunsuri la fel și fel de curiozități. Totodată, copiii au plantat răsaduri, semințe și bulbi de plante în curtea instituției – o activitate cu scop educativ și terapeutic, prin care echipa centrului a pregătit terenul pentru noi activități pentru amenajare și întreținere permanentă. De asemenea, copiii au fost curioși să descopere evoluția unor boabe de grâu pe care le-au plantat sub forma unei figurine haioase.
Și la Creșa nr. 20, copiii grupelor mari au făcut o călătorie imaginară în jurul pământului și au învățat despre părțile componente ale unei plante și despre cum să le îngrijească. ”Fluturașii” și ”Albinuțele” creșei au colorat, au ascultat cu interes ”Povestea Pământului” și toate istorioarele educatorilor, astfel că la finalul unei săptămâni bogate în activități atractive, ”Fluturașii” și ”Albinuțele” vor ști să se comporte ca adevărați mici ecologiști, atenți și respectuoși față de natură.
La finalul acestei săptămâni bogate în activități, copiii au purtat un dialog despre casa noastră – PĂMÂNT și vă invităm să-i ascultați pe Mihai și Daniel, să reflectați și să acționați responabil!