Primăria Năvodari și compania de salubrizare Polaris continuă înlocuirea containerelor de pe platformele de gunoi, precum și amplasarea de containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor!
Pe platformele de gunoi aferente blocurilor din oraș există 4 tipuri de containere:
- Containerul galben – doar pentru deșeurile din plastic și metal
- Containerul albastru – doar pentru deșeurile din hârtie și carton
- Containerul verde – doar pentru deșeurile din sticlă
- Containerul metalic – deșeuri menajere
Locatarii care stau la casă au primit sau vor primi zilele acestea pubele galbene, în care sunt obligați să depună doar deșeuri reciclabile precum: hârtie, plastic și metal!
Rugăm populația să respecte întocmai regulile de colectare selectivă! Aruncați deșeurile doar în pubela corespunzătoare inscripționată ca atare!