Turiștii care vor veni de acum la Năvodari vor avea parte de cea mai spectaculoasă zonă costieră

0
1050
Promenada Navodari1

Promenada Navodari1Turiștii care vor veni de acum la Năvodari vor avea parte de cea mai spectaculoasă zonă costieră. Administrația orașului a reușit să obțină cei aproape 5 milioane de euro, destinați proiectului promenadei, iar imediat după licitație încep și lucrările în apropierea țărmului Mării Negre.

Lucrările pentru implementarea proiectului propus de edilul Nicolae Matei intră în linie dreaptă. Administrația de la malul mării a primit banii pentru finanțarea promenadei turistice din nordul orașului.

Faleza gîndită de primarul Nicolae Matei se întinde din zona plajei din Năvodari și ajunge pînă aproape de intrare în stațiunea Mamaia. 4 kilometri de promenadă pe malul mării, pentru turiștii dar și năvodărenii care vor să se bucure de priveliște. Vor păși pe dale de granit pe un drum vegheat de 600 de lampadare și se vor putea opri din loc în loc să

admire peisajul de pe una din cele 900 de băncuțe de lemn. Nu vor lipsi nici foișoarele dar nici fîntînile arteziene. Primăria va preda ampasamentul firmei care va cîștiga licitația proiectului, iar lucrările efective la promenadă ar puitea începe chiar la sfîrșitul lunii.

 

VEZI VIDEO