Ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, anunță Agenția Fondului pentru Mediu (AFM), astfel că sesiunea de lansare va avea loc în prima parte a anului 2023. AFM precizează că intenționează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor, așa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate.
Potrivit Hotărârii Consiliului Local Năvodari nr. 273/30.09.2022 cu privire la aprobarea participării UAT Năvodari la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, etapele programului sunt:
- Publicarea pe pagina de internet a AFM a ghidului de finanțare, a anunțului de deschidere a sesiunii de finanțare, a sesiunilor de înscriere și a sumelor alocate
- Depunerea cererilor de finanțare, aprobarea finanțării și încheierea contractelor de finanțare
- Implementarea proiectelor
- Monitorizarea proiectelor
Perioada și modalitatea de depunere a cererilor de finanțare, însoțite de documentația aferentă, se vor stabili prin dispoziția președintelui Agenției Fondului pentru Mediu.