”Primăvara Artelor”, Ediția I. Un nou eveniment în cadrul proiectului ”Cultură Acasă”

0
1293

Primăvara este întâmpinată la Năvodari cu un nou eveniment artistic organizat în cadrul proiectului ”Cultură Acasă”, la inițiativa colegului nostru Latip Abdul-Cair, scriitor, actor și regizor.
Duminică, 19 martie, începând cu ora 16.00, interpreți vocali, chitariști, poeți și actori vor susține câte un moment artistic la Centrul de Afaceri Năvodari, în cadrul primei ediții a evenimentului ”Primăvara Artelor”.
Evenimentul își propune să promoveze tinerii talentați din comunitatea locală. Din program mai menționăm expoziția susținută de absolvenți ai Facultății de Arte – secția Arte Plastice, din cadrul Universității ”Ovidius” Constanța, un recital de vioară și orgă, precum și proiecția filmului românesc ”Primăvara bobocilor”.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag!