Centrul de Afaceri Năvodari a găzduit, astăzi, prima întrunire publică cu reprezentanții mediului de afaceri local pe tema înființării OMD Mamaia Nord. Scopul principal al acestei prime întâlniri a fost identificarea cât mai multor parteneri din mediul privat interesați de asocierea în cadrul Organizației de Managament al Destinației Mamaia Nord.
La întâlnirea de astăzi au participat aproximativ 100 de agenți economici cu puncte de lucru pe raza UAT Năvodari care își desfășoară activitatea în domeniul turismului: operatori economici, organizații patronale etc.
„Cu toții ne dorim un turism de calitate și o stațiune atractivă, iar pentru asta avem nevoie ca autorități și operatori din turism să stăm la aceeași masă și să hotărâm împreună. M-a bucurat prezența numeroasă a agenților economici și după discuția avută cred sincer că putem crea un organism care să ne permită să luăm de comun acord cele mai bune decizii pentru turism”, a declarat primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.
După întâlnirea de astăzi, grupul de lucru constitutit la nivelul Primăriei Orașului Năvodari va centraliza toate adeziunile depuse de către persoanele juridice care își vor exprima intenția de a participa la constituirea OMD Mamaia Nord. Până în prezent, și-a anunțat intenția de a se alătura în acest demers Organizația Patronală Mamaia Nord.
În continuare, în cadrul unei noi întâlniri comune a mediului privat și a grupului de lucru constituit la nivelul Primăriei, se vor prezenta propunerile de Statut și Act Constitutiv, urmând ca participarea orașului Năvodari ca membru fondator la constituirea OMD Mamaia Nord, cota de participare și denumirea să fie aprobate prin hotărâre de Consiliu Local.
OMD Mamaia Nord este asociație de utilitate publică și se înființează prin asocierea autorității publice locale din componența destinației cu plătitori de taxă specială de promovare turistică, respectiv:
- membri din cadrul destinației ai confederațiilor/federațiilor patronale reprezentative, cu activități în domeniul turismului;
- organizații patronale;
- angajatori din cadrul destinației turistice.
Conform Ordonanței nr. 15/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, Asociația ”Organizația de Management al Destinației Mamaia-Nord” este persoană juridică, organizată în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, prin parteneriat public-privat, care realizează politica de dezvoltare turistică a destinației, inclusiv politica de marketing a destinației, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.