Peste 5.000 de elevi – antepreșcolari, preșcolari, școlari și liceeni, de la toate unitățile de învățământ din orașul Năvodari, vor găsi în bănci, în prima zi de școală, câte un ghiozdan echipat.
„Așa cum v-am obișnuit, prima zi de școală îi va găsi pe elevi cu rechizite și ghiozdane noi pe bănci. Toți copiii, de la grădiniță și până la liceu vor primi aceste rechizite, adaptate fiecărui ciclu școlar! Sper, dragi elevi, să le folosiți cu nădejde și cu folos!
Astăzi, ghiozdanele au fost transportate în sălile de clasă și pregătite pe fiecare bancă, dar recunosc că am avut ajutoare de nădejde! Discipolii lui Nea Mărin de la Antena 1 (“Poftiți pe la noi”) au pus osul la treabă și am isprăvit rapid operațiunea!
Mulțumesc Ilona Brezoianu, Radu Bucălae și CAPET pentru ajutor și atmosfera amuzantă!”, a transmis primarul Florin Chelaru pe pagina oficiala de Facebook.