Actorii Teatrului ”Ion Creangă” din București ajung la Năvodari pentru o reprezentație deosebită: ”Glasul copilăriei”. Duminică, 25 iunie, ora 17.30, Centrul de Afaceri

0
606

Sala de Amfiteatru a Centrului de Afaceri Năvodari va găzdui duminică, 25 iunie, începând cu ora 17.30, spectacolul de teatru ”Glasul copilăriei”. O piesă care abordează o temă pe cât de actuală, pe atât de controversată: bullying-ul.

Piesa de teatru oferă o radiografie a universului copilăriei și se adresează atât copiilor (peste 6 ani), cât și părinților și cadrelor didactice.

Privită prin ochii unui copil, o zi petrecută la școală poate părea mai complicată decât ne putem imagina. Cu toții ne confruntăm cu sentimente de frustrare și neputință, iar lipsa de încredere în sine poate eroda personalitatea. Însă de cele mai multe ori, situația nu e chiar așa cum o percepem inițial și cel mai bine este să fim mereu atenți la cei din jur și să conștientizăm că suntem diferiți, adică unici”. Este descrierea spectacolului pe site-ul oficial al instituției de cultură.

Spectacolul pus în scenă, în premieră, la Teatrul ”Ion Creangă” din Capitală, poate fi vizionat gratuit la Năvodari, la inițiativa doamnei deputat Ileana-Cristina Dumitrache și cu sprijinul Primăriei Orașului Năvodari.

Intrarea este liberă! Vă așteptăm cu drag!

#stopbullying

#educatieprincultura