Năvodărenii au început deja să se plimbe pe promenada din apropierea plajei

0
1838
promenada navodari

promenada navodariAleea de promenadă din apropierea plajei Năvodari a fost deja pavată pe câteva sute de metri, iar vremea deosebit de caldă i-a scos pe năvodăreni la plimbare. Ei au putut admira promenada pentru prima oară. În opinia unora, astfel de alei de promenadă ar trebui realizate în toate localitățile cu ieșire la mare.

În acest moment se lucrează la pavarea aleii, după ce stâlpii de iluminat au fost fixați pe poziții. De asemenea, între alee și plajă există un mic zid înalt de câțiva centimetri, placat cu figurine marine, care împiedică nisipul să ajungă pe alee.

Când va fi gata, năvodărenii se vor putea plimba pe o distanță totală de 4 kilometri. Aleea începe în zona digului de sud, în dreptul orașului Năvodari și se încheie pe strada Hanului. Proiectul a fost unul controversat, iar aleea ar fi trebuit să fie mai lungă. Construirea aleii a ajuns la un moment dat în impas, din cauza celor cu afaceri în zona plajelor care nu doreau ca promenada să treacă prin zonă. Proiectul primarului Nicolae Matei a continuat în ciuda tuturor impedimentelor, după ce au fost strânse și aproximativ zece mii de semnături.

VEZI VIDEO