Centrul de Vaccinare de la Năvodari revine la programul zilnic de funcționare începând de luni, 27 septembrie

0
6073

În contextul demarării efectuării dozei 3 de vaccin împotriva COVID-19, programul de funcționare al Centrului de Vaccinare de la Năvodari va reveni la 7 zile din 7, timp de 12 ore/zi (în intervalul 08.00-20.00), începând de luni, 27 septembrie.

Doza 3 va fi administrată tuturor persoanelor care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe bază de ARN mesager.

Doza 3 este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: peste 65 de ani, cu boli cronice – indiferent de vârstă, persoanelor din centre medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în Strategia Națională de Vaccinare; precum și persoanelor cu risc mare de expunere – personal medico-social și din învățământ.

În continuare, persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot prezenta la Centrul de Vaccinare de la Năvodari doar cu buletinul, fără a fi nevoie de o programare prealabilă în platformă.

Până în prezent, echipa medicală dedicată de la Năvodari a administrat 10.200 de doze Moderna și 430 de doze Johnson & Johnson.