Se pot depune în continuare cereri pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional

0
1280

Continuă Programul de Ajutor European tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, conform OUG 133/2020. Programul se desfășoară sub coordonarea Instituției Prefectului Constanța și se adresează copiilor și elevilor din familiile dezavantajate, în vederea achiziționării rechizitelor și vestimentației necesare frecventării școlii.

Așteptăm în continuare cererile părinților/tutorilor/reprezentanților legali care s-au mutat recent în localitatea Năvodari și nu au obținut, în anul 2020, tichete de la UAT-ul în care au locuit înaintea mutării, ale celor care au revenit din străinătate, precum și ale celor care au întârziat depunerea cererii. Cererile se primesc până la data de 15 a fiecărei luni în curs, la adresa de e-mail asistentasociala@primaria-navodari.ro. Pentru informații suplimentare puteți apela personalul de specialitate al Direcției Asistență Socială, la numărul de telefon 0241/760.822.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru sprijin educațional este de 500 lei/an școlar.

Până în prezent, au fost depuse aproape 380 de cereri pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional.

Vom reveni cu detalii privind perioada de distribuire a tichetelor sociale, perioadă care va fi stabilită de către Instituția Prefectului Constanta.