Peste 400 de pacienți, investigați și tratați până în prezent la Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari

0
1231

”Spitalul din Năvodari este un adevărat câștig pentru oraș. Peste 400 de pacienți au fost tratați până în prezent. Contrar așteptărilor sau dorințelor celor care nu credeau în succesul unui Spital la Năvodari, iată că Centrul de Sănătate a reușit să se ridice la cel mai înalt nivel”, a declarat primarul Florin Chelaru.

Spitalul Județean Constanța a dat, astăzi, un comunicat de presă prin care anunță faptul că peste 400 pacienți au beneficiat până acum de serviciile medicale ale Centrului Multifuncțional de Sănătate Năvodari, atât în cadrul Ambulatoriului de Specialitate cât și în regim de urgență.

Doar în prima jumătate a lunii octombrie, mai exact în perioada 01-15.10.2020, la punctul UPU Năvodari au fost înregistrați 222 pacienți. Dintre aceștia, 210 pacienți au fost investigați și tratați pe loc și doar 12 cazuri au necesitat transfer la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul SCJU Constanța. În aceeași perioadă, au beneficiat de consultații în cadrul Ambulatoriului de Specialitate, 187 pacienți.

Redăm mai jos comunicatul de presă integral al Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța:

”Peste 400 pacienți au beneficiat până acum de serviciile medicale ale Centrului Multifuncțional de Sănătate Năvodari, atât în cadrul Ambulatoriului de Specialitate cât și în regim de urgență.

Astfel, în prima jumătate a lunii octombrie, mai exact în perioada 01-15.10.2020,  la punctul UPU Năvodari au fost înregistrați 222 pacienți. Dintre aceștia, 210 pacienți au fost investigați și tratați pe loc și doar 12 cazuri au necesitat transfer la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul SCJU Constanța.

In aceeași perioadă, au beneficiat de consultații în cadrul Ambulatoriului de Specialitate, 187 pacienți.

Vă reamintim că Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari face parte din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța și oferă, din 17 septembrie 2020, servicii medicale gratuite, decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Prin urmare, pacienții care au nevoie de consultații medicale, investigații sau tratamente care pot fi efectuate aici, beneficiază de acestea gratuit, atâta vreme cât sunt asigurați.

Centrul Multifuncțional de Sănătate dispune de punct lucru extern al UPU Constanța care asigură urgențele minore, Ambulatoriu de Specialitate (chirurgie, cardiologie, neurologie, boli interne, ORL, dermato venerice, pediatrie) și compartiment Spitalizare de zi care include Laboratorul de analize.

Programul de lucru este de luni până vineri, între orele 08.00-16.00 pentru cabinetele din cadrul Ambulatoriului și non stop pentru punctul de lucru al UPU.

Consultațiile se acordă numai în baza unei programări. Având în vedere situația epidemiologică actuală, rugăm pacienții să se programeze telefonic la 0241503346 sau pe email, la adresa cm-navodari@spitalulconstanta.ro”.

Citește și ”Centrul de Sănătate este funcțional. Precizări de la Spitalul Județean de Urgență Constanța

Citește și ”A fost inaugurat Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari