4,2 km de promenadă între Năvodari și Mamaia

0
2640
promenada nav- mamaia

promenada nav- mamaiaTuriștii care vor veni de acum la Năvodari vor avea parte de cea mai spectaculoasă zonă costieră. Proiectul de amenajare a promenadei dintre orașul Năvodari și stațiunea Mamaia, în valoare de 5 milioane de euro, prinde contur pe zi ce trece. Pe o distanța de 4 kilometrii, atât cât va avea promenada, vor fi instalate 900 de băncuțe, iar iluminatul va fi asigurat de 600 de lampadare. Nu vor lipsi nici foișoarele, dar nici fântânile arteziene.

Drumul pietonal va fi pavat cu dale de granit. Proiectul în valoare de peste 27 de milioane de lei, are ca obiective valorificarea resurselor naturale ale Mării Negre în scop

turistic, diversificarea serviciilor turistice oferite vizitatorilor și atragerea turiștilor către această parte a litoralului românesc. Între băncuțele din lemn vor fi montate jardiniere cu plante ornamentale. Atât la începutul cât și la sfârșitul traseului vor fi amplasate ronduri cu diametrul de 12 metri, în mijlocul cărora for fi amenajate spații verzi și fântâni arteziene. Din valoarea totală a proiectului, peste 25 de milioane de lei reprezintă contribuția Uniunii Europene, fonduri nerambursabile alocate prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

VEZI VIDEO