Termenul de primire a cererilor pentru acordarea tichetelor sociale de Paște 2021, prelungit până în data de 23 aprilie

0
1226

Primăria Orașului Năvodari anunță persoanele interesate că mai pot depune cereri pentru acordarea tichetelor sociale cu ocazia Sărbătorilor Pascale 2021 până în data de 23 aprilie. Până în prezent, peste 2050 de persoane au solicitat acordarea acestui tip de beneficiu social.

Cererile, însoțite de documentele aferente fiecărei categorii de beneficiari în parte, se pot depune la sediul Direcției Asistență Socială Năvodari, din Str. Sănătății, nr. 2, de luni până vineri, între orele 09.00-15.00. Persoanele îndreptățite se vor prezenta cu actul de identitate original, pensionarii cu cuponul de pensie și persoanele încadrate în grad de handicap cu certificatul de încadrare în grad de handicap.

Primăria Orașului Năvodari oferă tichete sociale următoarelor categorii de beneficiari, conform HCL nr. 30/24.02.2017, modificată prin HCL nr. 236/20.09.2019:

beneficiari de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările ulterioare → 6 tichete/ persoană din familie;

beneficiari de alocație de sustinere a familiei stabilită în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei → 6 tichete/ persoană din familie;

persoane încadrate în grad de handicap grav sau accentuat → 6 tichete/persoană;

pensionari ale căror venituri proprii, nete, sunt mai mici sau egale cu suma de 1.450 lei/lună**, după cum urmează:

venit net mai mic sau egal cu valoarea pensiei sociale minime în vigoare la momentul depunerii cererii → 6 tichete/persoană

venit net peste valoarea pensiei sociale minime, până la 1000 de lei inclusiv → 5 tichete/persoană

venit net între 1.001 lei – 1.450 lei, inclusiv → 4 tichete/persoană

persoane cu vârsta peste 60 de ani, fără venituri → 6 tichete/persoană.

Valoarea nominală a unui tichet social este de 10 lei.

Distribuirea tichetelor sociale de Paște 2021 se va face prin Poșta Română, cu recomandare de primire, până în data de 29 aprilie 2021, în funcție de măsurile impuse de Ministerul Sănătății, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

*O persoană/familie beneficiază de tichete sociale pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparține la data distribuirii tichetelor, chiar dacă se regăsește la acea dată în mai multe dintre categoriile de mai sus. În cazul persoanelor cu handicap grav și accentuat care se regăsesc și în celelalte categorii de beneficiari eligibili, acestea vor primi tichetele sociale pentru categoria persoanelor cu handicap.

** Se iau în calcul nu numai pensiile solicitanților, ci și alte venituri realizate din salarii, chirii etc.