Școlile din Năvodari îşi administrează singure bugetul

0
1494

Primăria Năvodari dorește să informeze cetățenii că, începând din luna martie 2017, instituțiile de învățământ preuniversitar de stat care funcționează pe raza orașului se administrează potrivit contractelor de management administrativ-financiar aprobate de Consiliul Local Năvodari prin HCL 115/24.02.2017, încheiate între directorii şcolilor şi primarul oraşului Năvodari, în conformitate cu prevederile Ordinului MENCS 5080/31.08.2016.

Unităţilor şcolare li se vor remite fondurile de la bugetul local dar, directorii, care devin ordonatori de credite, vor fi responsabili pentru gestionarea investițiilor, reparațiilor și achizițiilor aferente funcționării în bune condiții a școlilor, sub supravegherea autorităților locale, prin intermediul reprezentanților din consiliile de administrație.

Conform art. 20, alin.(2) și art. 112, alin.(2) din Legea 1/2011 a Educației Naționale, actualizată cu modificările și completările ulterioare și a HCL 429/22.12.2016 prin care s-a hotărât transmiterea din patrimoniul orașului Năvodari în administrarea unităților de învățământ a bunurilor imobile, clădiri și terenuri în care își desfășoară activitatea, dar și a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar, acestea se vor ocupa şi de întreținerea patrimoniului primit în folosință.

În continuare, Primăria Năvodari prin serviciul de Poliție Locală va asigura paza școlilor, ordinea publică și protecția elevilor.