Luni, 24 aprilie, începe prima etapă de distribuire a pachetelor cu produse alimentare

0
881

Direcţia Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Orașului Năvodari anunță că luni, 24 aprilie 2023, începe distribuirea pachetelor cu produse alimente destinate persoanelor defavorizate, conform OUG nr. 84/202

260 de persoane beneficiare sunt așteptate să ridice pachetele de la Cantina de Ajutor Social, situată pe strada Sănătății nr. 2, în prima etapă.

Programul pentru distribuirea pachetelor alimentare:

Luni-Vineri: între orele 08:30 – 12:30

Distribuția pachetelor se face doar în baza cărtilor de identitate şi a certificatelor de naştere (pentru copii cu vârsta de până la 14 ani)  ale membrilor familiei care fac parte din dosar.

Beneficiarii pachetelor cu alimente, aflaţi pe listele iniţiale sunt:  familiile și persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat (VMG), precum și familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei (ASF).

După finalizarea distribuirii pachetelor către beneficiarii aflaţi pe listele iniţiale, va începe distribuirea către persoanele încadrate în gradul de handicap accentuat şi grav (copii şi adulţi), însă vom reveni cu detalii în acest sens.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Direcţiei de Asistenţă Socială la numerele de telefon: 0241.760.822/0756.055.582 sau la adresa de e-mail: asistentasociala@primaria-navodari.ro