„Bătrâneţe, haine grele”

0
1363

Dacă în poveştile copilăriei noastre, doream a crede că există tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, în realitate trebuie să acceptăm că de la un moment dat, longevitatea vine în tandem cu bătrâneţea.

Fiecare dintre noi avem sau am avut un părinte sau un bunic care ne-a călăuzit şi îndrumat pe drumul vieţii noastre, dar care, odată ajuns la vârsta bătrâneţii, am constatat că a devenit parcă mai preocupat de viaţa interioară şi mai izolat de cei din jur. Cine nu a auzit expresia : „Bătrâneţe, haine grele”?! Vedem la cei din jur sau poate chiar noi înşine trecem prin această etapă a vieţii, o altă faţă a vieţii – bătrâneţea,  pe care o considerăm o colecţionară de boli şi suferinţe. Şi nu suntem chiar departe de adevăr : cu cât se adună mai mulţi ani, cu atât mersul este mai încet şi greoi, creşte neputinţa de a face unele gesturi/mişcări,  cât şi de a realiza activităţi în gospodărie altă dată simple; se aşterne uitarea şi intervine izolarea de semeni.

Dificultăţile pe care le întâmpină persoanele vârstnice, cele mai importante fiind  de ordin medical şi socio-economic, pot fi ameliorate sau dimpotrivă accentuate de implicarea/ neimplicarea familiei, a prietenilor şi nu în ultimul rând a comunităţii locale.

Ca atare, Direcţia Asistenţă Socială Năvodari acordă atenţie şi acestei categorii de persoane vulnerabile prin dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu. În prezent, cei doi îngrijitori vârstnici la domiciliu, calificaţi profesional pentru această ocupaţie, oferă ajutor zilnic ce constă în realizarea unor activităţi de bază şi instrumentale, precum:  efectuarea de cumpărături, prepararea hranei şi hrănire, activităţi de menaj şi spălătorie, asigurarea igienei corporale, cât şi a eliminărilor (în cazul celor imobilizaţi la pat), îmbrăcare/dezbrăcare, sprijin pentru deplasare în interiorul/exteriorul locuinţei, comunicare, acompaniere şi socializare.

În funcţie de gradul de dependenţă, fiecare vârstnic beneficiază de un anumit număr de ore de îngrijire zilnic (între 1 şi 4 ore); în prezent, instituţia noastră desfăşoară acest program de îngrijre pentru un număr de şase vârstnici..

Ne pare rău că nu putem onora toate solicitările primite de Directia Asistenta Sociala referitoare la îngrijirea vârstnicilor la domiciliu, dar acest fapt se datorează lipsei de personal specializat. Precizăm faptul că instituţia noastră a efectuat demersuri pentru suplimentarea posturilor de îngrijitori vârstnici la domiciliu şi ocuparea  acestora. În decursul anului 2019 au fost organizate două concursuri: la cel din aprilie a fost ocupat doar un post (din cele două vacante existente), iar la cel organizat la începutul lunii iulie nu s-a prezentat nicio persoană doritoare a practica această meserie.

Încurajăm pe această cale persoanele care au dorinţa de a ajuta un vârstnic şi vor să-şi dezvolte aptitudinile personale în acest sens, să urmeze un curs de calificare profesională pentru ocupaţia de îngrijitor vârstnic la domiciliu şi să participe la concursurile organizate de Primăria Năvodari pentru ocuparea posturilor vacante de îngrijitor.