”Ore de poveste cu atelier”. Un proiect educațional menit să umple Biblioteca orașului cu copii

0
1162

Primii elevi au pășit deja pragul Bibliotecii orașului Năvodari în cadrul noului proiect educațional ”Ore de poveste cu atelier”, inițiat de echipa Bibliotecii ”Pontus Euxinus” și Casei de Cultură Năvodari.

Copiii de la clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ”George Enescu”, aflați sub îndrumarea înv. doamna Alexe Raluca, au avut ieri o zi diferită și au schimbat decorul obișnuit al clasei cu cel al bibliotecii. Ei au pășit printre rafturile bibliotecii și au aflat informații utile despre cum pot să se înscrie la bibliotecă, ce cărți găsesc aici, dar și care este perioada de grație pentru a aduce cărțile înapoi.

”Poveștile cu tâlc” au fost de departe preferatele lor. S-au așezat la ‘ora de lectură cu atelier’ și au citit împreună proverbe, ghicitori, povești și poezii, iar mai apoi au confecționat semne de carte, spre aducere aminte și spre folosul lor ca viitori cititori.

Porțile bibliotecii rămân deschise și pentru alți copii nerăbdători să pătrundă în lumea magică a poveștilor. Așa că așteptăm cu drag toate cadrele didactice să se programeze pentru „Ore de poveste cu atelier”, aici, la Biblioteca „Pontus Euxinus” Năvodari”, transmit bibliotecarii noștri.

Informații suplimentare sunt pe paginile de Facebook ale celor două instituții de cultură.