#NavodariRecicleaza – Campania „Schimbă PET-ul cu Biletul” a ajuns și la Năvodari

0
912

Campania „Schimbă PET-ul cu Biletul” ajunge, vineri, în Năvodari și în alte 64 de orașe din toate județele țării.

 Acțiunea are loc în intervalul orar 09.00-17.00 în fața magazinului Kaufland (Str. Constanței, nr. 26), unde orice năvodărean major poate să vină cu 5 PET-uri pentru care va primi în schimb un bilet de călătorie* cu compania Grup Media Sud (GMS).

Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi materiale.

Ne bucurăm să ne alăturăm ca parteneri locali în proiectul național ”Schimbă PET-ul cu Biletul” și mulțumim Act for Tomorrow și tinerilor voluntari din orașul nostru pentru încurajarea colectării și reciclării deșeurilor!

Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma (Italia), Istanbul (Turcia), Beijing (China), Surabaya (Indonezia).

#VinereaVerde

* Biletele GMS vor putea fi folosite în următoarele 30 de zile, pe ruta Năvodari-Constanța, diferența de tarif reprezentând sponsorizarea operatorului de transport.