Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, direct de la domiciliul năvodărenilor, în luna noiembrie

0
1298

Reluăm în această lună campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice, direct de la domiciliul năvodărenilor (din fața casei/blocului).

Primăria Orașului Năvodari, în parteneriat cu SC Eco Fire Sistems, va derula în luna noiembrie a acestui an o campanie de colectare a deșeurilor provenite din echipamente electrice și electronice.

În fiecare zi de sâmbătă a lunii noiembrie, între orele 09.00-14.00, echipe mobile se vor prezenta la domiciliul năvodărenilor (persoane fizice), în baza unei programări prealabile, care se poate face la numerele de telefon 0747.047.419 și 0241.760.575 (int. 57), de luni pana vineri în intervalul orar 8.00-17.00.

Campania urmărește conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor în ceea ce privește apartenența la un mediu sănătos, prin participarea acestora activa la un program de colectare și reciclare a deșeurilor provenind din echipamente electrice și electronice (DEEE).