Venitul Minim de Incluziune (VMI), în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Află cine sunt beneficiarii, cum se calculează cuantumul VMI lunar, documente necesare și procedura de acordare

0
21984

Venitul minim de incluziune (VMI) reprezintă un program unic de asistență socială, creat pentru a ajuta persoanele și familiile vulnerabile să depășească obstacolele financiare pe care le întâmpină și să-și îmbunătățească viața. VMI este un beneficiu prevăzut în Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune și are două componente:

  1. SPRIJIN PENTRU INCLUZIUNE:are ca scop prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială și înlocuiește ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat.
  2. SPRIJIN PENTRU FAMILIILE CU COPII:se acordă familiilor cu copii aflați în întreținere cu vârsta de până la 18 ani și are ca scop prevenirea sărăciei și încurajarea    participării copiilor la educație, înlocuind alocația pentru susținerea familiei.

În funcție de nivelul venitului de care dispune familia sau persoana singură, precum și de alte criterii, cum ar fi componența familiei, calitatea de persoană în vârstă sau participarea la educație, se acordă unul sau ambele ajutoare financiare care alcătuiesc VMI.

VMI necesită depunerea unei singure cereri, indiferent de numărul și categoria de ajutoare financiare de care poate beneficia o familie/persoană singură. VMI se acordă într-o plată unică lunară aferentă, indiferent dacă este vorba de una sau mai multe componente ale VMI.

VMI poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât și de familiile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de lege.

Din punct de vedere al veniturilor obținute, VMI se acordă persoanelor singure/familiilor care obțin un venit net lunar ajustat mai mic sau egal cu nivelele maxime stabilite prin lege, pentru cele două componente ale VMI:

  • pentru *ajutorul de incluziune*, nivelul maxim al venitului net trebuie să fie de 275 lei, respectiv 400 lei dacă persoana singură a depășit vârsta de 65 ani.
  • pentru *ajutorul pentru familia cu copii*, nivelul maxim al venitului net trebuie să fie de 700 lei/membru de familie.

La data intrării în vigoare a Venitului Minim de Incluziune, respectiv 1 ianuarie 2024, se abrogă Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (ajutorul social) și Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei.

Află cum se calculează cuantumul VMI lunar, care este procedura de acordare și ce documente sunt necesare, din documentul ”Prezentare VMI”! Informații suplimentare  sunt disponibile și în documentul ”Definiții”.

ATENȚIE! Consultă ”Lista bunurilor ce duc la excluderea acordării VMI!

FORMULARE: