Sprijin și asistență umanitară pentru ucraineni. Mecanismul de decontare a cheltuielilor cu hrana

0
3973
UPDATE - CITITI https://primaria-navodari.ro/sprijin-si-asistenta-umanitara-pentru-ucraineni-mecanismul-de-decontare-a-cheltuielilor-cu-hrana-si-cazarea-conform-hg-nr-494-08-04-2022/ Pentru informatiile utile actualizate

 

 

Potrivit art. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 336/11.03.2022, persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana în valoare de 20 de lei/zi/persoană găzduită, conform art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 15/27.02.2022.

Pentru a beneficia de decontare, persoanele fizice depun cerere (model-cadru) în primele trei zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă la sediul Direcției Asistență Socială – Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, din Str. Sănătății, nr. 2, însoțită de următoarele documente:

o   o declaraţie pe propria răspundere (model–cadru) cu privire la realitatea informaţiilor cuprinse în cerere;

o   copia actului de identitate al solicitantului;

o   documente care atestă dreptul de folosinţă asupra locuinţei în care sunt găzduite persoanele pentru care se cere decont.

Cererea se depune de către o singură persoană pentru aceeași locuință, în programul de funcționare al Direcției Asistență Socială:

  • Luni – Miercuri: 08:00 – 16:00
  • Joi: 08:00 – 18:00
  • Vineri: 08:00 – 14:00

În situația în care cererea este depusă după termenul menționat mai sus, se va soluționa în luna următoare.

Pentru informații suplimentare, puteți suna la numărul de telefon 0785.294.067 sau scrie un mail pe adresa: asistentasociala@primaria-navodari.ro