Se pot depune cereri pentru anularea majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018

0
1133

Se pot depune cereri pentru anularea majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018

Consiliul Local Năvodari a adoptat în şedinţa ordinară din data de 30.09.2019 o hotărâre prin care se aprobă aplicarea prevederilor OG 6/2019 privind instituirea unor facilitaţi fiscale pentru contribuabilii ce înregistrează obligaţii bugetare restante la 31.12.2018 către bugetul local al oraşului Năvodari.

Potrivit procedurii aprobate prin HCL nr. 219/30.09.2019, beneficiari ai actului normativ sunt persoane juridice, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică care la data de 31.12.2018 înregistrează obligații bugetare principale restante, indiferent de cuantumul acestora.

Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018 trebuie să depună o notificare în acest sens la sediul Serviciului de Impozite și Taxe Locale până cel târziu la data de 15.12.2019. Soluționarea cererii de către organul fiscal se face în termen de 15 zile.

Mai multe informații despre documentele necesare, condițiile de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018, precum și despre procedura derulată de Serviciului de Impozite și Taxe Locale găsiți pe pagina oficială a Primăriei Orașului Năvodari:
https://primaria-navodari.ro/hotararea-nr-219-30-09-2019-p…/