Punct de vedere al Primăriei Orașului Năvodari cu privire la situația apărută la nivelul Creșei nr. 20

0
2814
primaria-nav

În cazul incidentului de la Creșa nr. 20, Primăria Năvodari a demarat procedura de cercetare disciplinară a persoanelor implicate, conform prevederilor legale în vigoare.

Comisia de cercetare disciplinară din cadrul aparatului de specialitate al primarului va analiza și va dispune măsurile care se impun conform Codului Muncii.

Menționăm că situația apărută este regretabilă și considerăm astfel de comportamente la locul de muncă intolerabile, atât din punct de vedere uman, cât și legal, mai cu seamă în relația cu copiii, fiind conștienți de efectele nefaste asupra personalității lor.

Este un incident izolat, nu au mai existat astfel de situații până în prezent, iar cei vinovați vor suporta consecințele faptelor lor.

De asemenea, sperăm că acest eveniment neplăcut să nu creeze impresia că în cadrul Creșei, copiii nu ar beneficia de servicii corespunzătoare, conform nevoilor lor de creștere și dezvoltare!

Primăria orașului Năvodari este deschisă în relația cu părinții copiilor și orice sesizare va fi analizată riguros, pentru a preîntâmpina alte situații de acest gen!