Proiectul privind îmbunătățirea mobilității urbane în orașul Năvodari se află în procedura de licitație publică

0
2338

Unul dintre cele mai importante proiecte ale orașului Năvodari se află în linie dreaptă! Proiectul “Îmbunătățirea mobilității urbane în Orașul Năvodari pe străzile ce deservesc transportul in comun: strada Rândunelelor, strada Albinelor, strada Constantei, strada Plopilor, strada Recoltei, strada Corbului, strada Nuferilor”, depus în urmă cu 4 ani, se află în momentul de față în procedura de licitație publică.

”Este unul dintre cele mai importante proiecte ale mele, care prevede asfaltarea și modernizarea celor mai importante străzi aflate pe traseul mijloacelor de transport în comun – aproximativ 4,3 km de drumuri. Licitația pentru execuția lucrărilor a fost încărcată pe SICAP (sistemul electronic de achiziții publice), fiind un pas absolut necesar pentru atribuirea contractului. Din acest moment, firmele interesate pot depune oferte, dintre acestea urmând să fie selectat constructorul care va executa lucrarea”, a declarat primarul Florin Chelaru.

Zonele care se vor asfalta sunt strada Rândunelelor, strada Albinelor, strada Constantei, strada Plopilor, strada Recoltei, strada Corbului, strada Nuferilor. În aceste zone se va avea în vedere redimensionarea trotuarelor, reamenajarea spațiilor verzi de aliniament, reconfigurarea traseelor de autobuz si prelungirea acestora si in zone periferice ale orașului, investiții necesare dacă avem în vedere stadiul avansat de degradare al infrastructurii rutiere si infrastructura nemodernizata ale unor străzi din anumite zone ale orașului.

Str. Plopilor va fi modernizată în întregime prin lărgirea la 4 benzi, asfaltare integrală, amenajarea spațiilor verzi – rulouri de gazon, modernizarea aleilor pietonale, realizarea de piste de bicicliști, stații de bike-sharing și rasteluri pentru biciclete.