Programul “Biblioteca din vacanță” continuă, la Năvodari

0
92

Copiii care participă la ,,Biblioteca din Vacanță ” au parte de experiențe prețioase în Parcul Central din oraș.

Pe lângă jocuri, concursuri, lectură în aer liber, desene pe asfalt, atelier de colorat, socializare și multă veselie, cei mici învață sfaturi utile de la invitați de seamă.

Despre igiena personală, alimentația sănătoasă, importanța somnului și a sportului în dezvoltarea armonioasă, dar și despre igiena corporală și dentară le-au povestit Boroslache Iuliana, asistent medical și Dămașaru Maria Simona, medic stomatolog.

„Biblioteca din vacanță” este o inițiativă a Primăriei Orașului Năvodari, prin compartimentele „Bibliotecă” și „Activități și evenimente culturale”, la care participă peste 40 de copii.

Programul este conceput pentru a oferi celor mici o alternativă plăcută și educativă în timpul vacanței de vară, încurajând lectura și activitățile creative într-un cadru relaxant și prietenos.

Mulțumim invitaților pentru învățămintele prețioase oferite copiilor!

Vezi și https://www.primaria-navodari.ro/programul-biblioteca-din-vacanta-a-debutat-la-navodari-marti-2-iulie/