Primăria Orașului Năvodari și Animal Society, campanie la final: 265 animale de rasă comună au fost sterilizate gratuit, în perioada 25 mai – 4 iunie

0
1151

Campania de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună derulată de Primăria Orașului Năvodari, în parteneriat cu Animal Society și Four Paws International, a ajuns la final. 265 de animale de rasă comună (168 de câini și 97 de pisici) au fost sterilizate gratuit, în perioada 25 mai – 4 iunie, de cei șase medici veterinari implicați în acțiunea de la Năvodari.

”Doresc să le mulțumesc încă o dată celor de la Animal Society că au răspuns afirmativ solicitării noastre. Campania derulată la Năvodari a fost un real succes, întrucât am reușit să sterilizăm un număr important de câini comunitari – această acțiune fiind singura modalitate
responsabilă, umană și sustenabilă prin care putem contrala și limita înmulțirea animalelor fără stăpân”, a declarat viceprimarul orașului Năvodari, Costel-Aurelian Dumitrașcu.
”Nu facem campanii de sterilizare decât în localități unde putem beneficia de cooperarea autorităților locale, pentru că o acțiune de sterilizare implică mult mai mult decât doar venit cu clinica și făcut niște operații. Ca să putem rezolva cu adevărat ceva, indiferent de localitate, este nevoie de implicarea întregii comunități, așa că sprijinul autorităților locale este, din punctul nostru de vedere, o condiție obligatorie”, a declarat președintele Animal Society, Anca Tomescu.

Este a doua campanie de sterilizări gratuite a animalelor de pe raza UAT Năvodari în ultimele două luni, organizată de Primăria Orașului Năvodari având ca parteneri organizații non-guvernamentale de profil. Toate colaborările vor avea un impact pozitiv pe termen lung pentru toți locuitorii orașului Năvodari, precum și pentru turiștii care aleg stațiunea Mamaia Nord drept destinație de vacanță.