„Prietenie … pe o … sfoară …”. Colajele elevilor sunt expuse în Parcul Central

0
155
Și în acest an, orașul Năvodari este partener în cadrul proiectului internațional „Prietenie… pe o … sfoară …”, inițiat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Braşov.
18 clase de elevi de la unitățile de învățământ din Năvodari au răspuns, până în prezent, invitației Bibliotecii și Compartimentului Activități Culturale din cadrul Primăriei Orașului Năvodari și iau parte la activitățile organizate în cadrul acestui parteneriat educațional.
Aflat la cea de-a XII-a ediție, proiectul se derulează în perioada aprilie – iulie 2024, în școlile și grădinițele din orașul Năvodari. Tema din acest an este dedicată celebrării operei „Vrăjitorul din Oz”, de Lyman Frank Baum.
În cadrul proiectului sunt organizate ateliere de lectură și bricolaj, desfășurate împreună cu cei mici.
Lucrările sunt expuse în Parcul Central, unde pot fi admirate în perioada 28-30 mai, în intervalul orar 10.00-12.00.
Proiectul „Prietenie … pe o … sfoară …” își propune să promoveze literatura pentru copii și stimularea interesului pentru lectură în rândurile celor mici.