Peste 1.900 de persoane din orașul Năvodari primesc în Săptămâna Mare tichetele sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2023

0
739

Tichetele sociale au plecat deja prin Poșta Română către persoanele defavorizate din orașul Năvodari care au solicitat acordarea lor conform HCL nr. 50/07.03.2023.

Astfel, potrivit datelor Direcției Asistență Socială, 1941 de persoane primesc, în această săptămână, tichetele sociale în valoare de 100 lei/persoană, respectiv 60 de lei/persoană, în funcție de categoria de beneficiari din care fac parte:

  • persoane cu vârsta peste 60 de ani, fără venituri;
  • pensionari ai căror venituri proprii, nete, sunt mai mici sau egale cu suma de 1.450 de lei/lună;
  • beneficiari de venit minim garantat;
  • beneficiari de alocație de susținere a familiei;
  • persoane încadrate în grad de handicap accentuat sau grav.