O nouă investiție de 70 milioane lei în modernizarea rețelei de apă din Năvodari

0
1114

Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a fost prezent miercuri la semnarea contractului “Conducte de aducțiune, conducte magistrale și conducte de refulare Lumina, Năvodari, Mamaia Sat și Corbu”, finanțat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța în perioada 2014-2020”.

„Am fost prezent astăzi la RAJA, împreună cu președintele CJC, Mihai Lupu, și directorul general al companiei de apă, Aurel Presură, pentru semnarea contractului “Conducte de aducțiune, conducte magistrale și conducte de refulare Lumina, Năvodari, Mamaia Sat și Corbu”. Investiția este în valoare de 70,9 milioane lei și are un termen de execuție de 23 de luni. La finalul lucrărilor, orașul Năvodari și Mamaia Sat vor fi alimentate din două surse de apă, ceea ce va aduce o creștere considerabilă a calității a serviciilor de alimentare cu apă.

Cu această ocazie, am ridicat din nou problema calității lucrărilor de execuție, prezentând situația din Mamaia Sat unde se lucrează, în cadrul unui alt contract, la extinderea rețelei de canalizare. În acest sens, împreună cu dl director Aurel Presură, am stabilit să facem periodic ședințe de progres pe șantierele de lucrări cu antreprenorii și diriginții de șantier pentru a evita sau preîntâmpina problemele de execuție!”, a declarat primarul Florin Chelaru.